Proiectul USL continuă. Partidul lui Tăriceanu semnează un protocol cu alianţa PSD-UNPR-PC
Liderii Alianţei PSD-UNPR-PC şi cei ai PLR au convenit, joi, să semneze protocolul unei alianţe politice prin care părţile se angajează să candideze pe liste comune la alegerile locale şi parlamentare din 2016. Protocolul de colaborare va fi semnat vineri, la ora 18.
Alianţa PSD-UNPR-PC îşi va formaliza colaborarea cu Partidul Liberal-Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu printr-un protocol de colaborare. Cele patru formaţiuni se vor reuni într-o nouă alianţă politică.
Potrivit România TV, partidele componente se revendică drept continuatoare a Uniunii Social-Liberale şi vor adopta un nume apropiat cu al acesteia. Variantele de nume aflate în analiză Uniunea Social-Liberal-Conservatoare şi Uniunea Social-Liberal-Reformatoare întrucât numele de USL nu poate fi utilizat din moment ce liberalii nu mai fac parte din USL.
Preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea anunţase, la Constanţa, că va avea loc o întâlnire între PSD şi PLR privind noua alianţă. "E posibil să avem azi o întâlnire (...), e foarte posibil, după ora 17,00, şi dacă hotărâm să-l semnăm înainte de alegeri, vă vom anunţa. Dacă nu, o facem imediat după alegeri, de luni încolo", a spus Liviu Dragnea.
Liderul PLR, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a menţionat că refacerea construcţiei politice USL este utilă. "Protocolul politic, practic, recreează alianţa pe care noi am denumit-o Uniunea Social Liberală. Sigur că ea nu poate să fie identică, dar principiile de funcţionare politică rămân aceleaşi şi cred că este utilă o astfel de construcţie politică care să cuprindă principalele curente ideologice, adică social-democraţia şi liberalismul", a declarat Tăriceanu.