Propunere PSD: Vor fi grațiați și condamnații pentru corupție. Pedepsele de până la 10 ani se reduc

| 06 mar, 18:26

Senatorul PSD Șerban Nicolae, președinte al Comisiei juridice din Senat, vrea să aducă mai multe modificări proiectului Legii grațierii adoptat de Guvernul Grindeanu. Printre altelele, ar urma să beneficieze de grațiere și cei condamnați pentru fapte de corupție, inclusiv pentru luare și dare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu., scrie Hotnews.ro.

Totodată, ar urma să fie reduse, în anumite condiții, și pedepsele de până la 10 ani închisoare. Potrivit Hotnews, citat de Digi24, amendamentele au fost depuse deja la Comisia juridică, unde încep mâine dezbaterile pe marginea proiectului de lege.

Dacă Executivul vroia, prin proiectul de lege adoptat odată cu celebra OUG 13, să grațieze în întregime „pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv", reprezentantul PSD ar dori o extindere și o nuanțare a categoriilor de pedepse. Concret, ar urma să se grațieze în întregime „pedepsele de până la 3 ani inclusiv" și „pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de trei ani".

Pentru pedepsele aflate deja în executare și din care au rămas de executat mai mult de patru ani, pedeapsa ar urma să se reducă cu 3 ani.

Pedepsele până la 10 ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul de executat este mai mic de patru ani, ar urma să fie grațiate parțial, cu trei pătrimi din restul de executat.

În cazul în care restul de executat este mai mare de patru ani, din pedeapsă se va reduce jumătate din restul de executat.

Cu alte cuvinte, dacă cineva a primit 10 ani de închisoare și a executat doar 2 ani din pedeapsă, rămânându-i 8 ani, în urma grațierii PSD va beneficia de o reducere cu 4 ani a pedepsei. În total, persoana ar urma să facă doar 6 ani de închisoare, dacă amendamentele lui Șerban Nicolae vor fi adoptate de colegii parlamentari.

 

 

 

Tag-uri: psd, serban nicolae
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ