Propunerea lui Traian Băsescu pentru CNA, Narcisa Iorga, RESPINSĂ de comisiile de Cultură

| 03 dec, 2014

Parlamentarii din Comisiile de Cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor i-au audiat, miercuri, pe cei trei candidaţi propuşi de Preşedinţie şi Guvern pentru ocuparea locurilor vacante în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Narcisa Iorga, propusă de Traian Băsescu, nu a primit avizul Comisiilor. Votul final va fi dat în plenul comun, de la ora 13.30.

Paralmentarii din Comisiile reunite de cultură i-au audiat pe Narcisa Iorga, propusă de Preşedinţie şi Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu, propuşi de Guvern.

Narcisa Iorga nu a trecut însă de votul Comisiilor, aceasta primind doar 7 voturi "pentru", 18 fiind "împotrivă".

Pentru Radu Călin Cristea au votat "pentru" 18 parlamentari şi 7 "contra". Şi Gabriel Tufeanu, a doua propunere a Guvernului, a trecut de Comisii.

De la ora 13.30, parlamentarii, reuniţi în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, vor da votul final privind nominalizările pentru CNA.

Narcisa Iorga este însă sceptică că va primi votul în plen: "Urmează votul în plenul reunit al celor două Camere. Mai mult ca sigur va fi la fel: tot PSD-ul impotriva mea, dar pentru Radu Calin Cristea", a scris Iorga pe Facebook.

Conservatorii au trimis şi ei o propunere pentru CNA, în persoana lui Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator, însă preşedintele Comisiei de Cultură a Senatului, Georgică a Severin, a precizat că aceasta nu poate fi luată în considerare 'întrucât propunerea trebuia să vină din partea Camerei Deputaţilor'.

La sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi patru noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

Pentru ca o şedinţă a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.

Citeşte şi: Parlamentul vrea să deblocheze instituţia CNA, care nu poate lua decizii din lipsă de cvorum

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ