PROTECŢIA ANIMALELOR. România se aliniază la standardele secolul XXI, în ceea ce privește protecția animalelor
România a făcut, în sfârșit, un pas important în privința alinierii la standardele europene a legislației și instituțiilor din domeniul protecției animalelor de abuzuri. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va avea de acum înainte o nouă structură de control, echivalentul a ceea ce în occident se numește Poliţia animalelor.
Protecţia animalelor. În cadrul acestei organizații vor lucra opt inspectori în Capitală şi câte unul în fiecare judeţ, care vor face controale privind bunăstarea animalelor și vor ține legătura cu cetățenii pentru a descoperi orice situație care contravine legii. Astfel, vor putea fi făcute și intervenții în regim de urgență sau în cazuri speciale, în colaborare cu structurile poliției, pentru descoperirea și pedepsirea celor care abuzează de animale.
Respectarea condițiilor privind bunăstarea animalelor este foarte importantă într-un stat civilizat, mai ales în actualul context din România, în care există numeroase plângeri privind tratamentul abuziv din adăposturile pentru câini fără stăpân.
Cele mai grave încălcări ale legislaţiei privind protecţia animalelor, uciderea şi schingiuirea animalelor sau folosirea lor la lupte, vor fi pedepsite cu închisoare de la trei luni la un an, în aceste cazuri inspectorii având responsabilitatea de a sesiza organele de urmărire penală.
Citeşte şi: Se înfiinţează Poliţia Animalelor la ANSVSA
Totodată, pentru nerespectarea condiţiilor de creştere, adăpostire, hrănire sau asistenţă medicală a animalelor prevăzute de aceeaşi lege, inspectorii vor aplica amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei.
Crearea Poliției Animalelor a fost adoptată de către Guvernul în şedinţa de marţi, printr-o hotărâre privind modificarea HG nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA. Noua structură va fi condusă de un şef desemnat prin concurs care va superviza controalele la ferme, crescătorii, abatoare, grădini zoologice sau circuri, la laboratoare unde se fac experimente pe animale.
Agenţiile de ştiri au scris că, la începutul acestei luni, un îngrijitor dintr-un adăpost de câini fără stăpân din Dej, judeţul Cluj, care maltrata animalele, a fost amendat de inspectorii ANSVSA cu 3.000 de lei, fiind sesizate în acelaşi timp instituţiile abilitate de cercetare penală.
Înființarea Poliției Animalelor este una dintre măsurile mai puțin vizibile luate de Guvern, dar care va avea un impact pozitiv asupra gradului de civilizație din România. Este datoria tuturor românilor să sesizeze orice abuz împotriva animalelor astfel încât autoritățile să intervină. Cu siguranță multe ONG-uri vor colabora strâns cu noua structură a ANSVSA, iar cei care nu respectă animalele vor fi pedepsiți dur.