Protest în Piaţa Universităţii faţă de poziţia lui Iohannis cu privire la unirea cu Republica Moldova

| 20 feb, 20:38

Câteva zeci de persoane au protestat sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii, faţă de poziţia exprimată de preşedintele Klaus Iohannis în ceea ce priveşte unirea cu Republica Moldova, scandând mesaje unioniste şi afişând pancarte critice la adresa declaraţiilor şefului statului pe acest subiect.

Mitingul a fost organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012", iar preşedintele acesteia, George Simion, a declarat că scopul protestului este de a cere din partea Palatului Cotroceni "un dialog decent cu societatea civilă", pe subiectul Republica Moldova. 

"Dacă această solicitare de dialog nu se materializează, pe parcursul săptămânii viitoare o să protestăm în faţa Palatului Cotroceni. Noi vrem să aibă Administraţia Prezidenţială o poziţie constructivă şi să lucreze concret pentru fraţii noştri, pentru 3 milioane de români de peste Prut. Nu există această variantă de aderare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, singura şansă a Republicii Moldova de stabilitate, de integrare europeană şi de luptă pentru bunăstare este alături de România, făcând parte din România, aşa cum a făcut parte şi în perioada interbelică", a susţinut Simion. 

El a criticat faptul că Iohannis şi-ar fi schimbat poziţia referitoare la unirea cu Republica Moldova faţă de ce declara pe acest subiect în campania electorală. 

"Pentru noi, declaraţiile lui Klaus Iohannis au fost o imensă trădare. Ne-a durut sufletul ca români din România, ne-a durut şi mai mult sufletul pentru fraţii din Basarabia care au ascultat aceste declaraţii şi speranţele lor pentru unire au fost destrămate întrucâtva. Ne dorim altă atitudine din partea preşedintelui, să aibă aceleaşi declaraţii pe care le-a avut în campania electorală. E inadmisibil să declari una în timpul campaniei pentru a atrage voturi şi după aceea, la un an de mandat, să te contrazici singur. De altfel, suntem şi împotriva felului în care Adminstraţia Prezidenţială condusă de Dan Mihalache a tratat subiectul Basarabiei. Nu există un consilier cu care se poate discuta pe subiectul Republicii Moldova, deşi noi am solicitat acest lucru", a mai spus George Simion. 

Acesta a precizat că organizaţia pe care o conduce a înaintat Cancelariei Prezidenţiale încă din 2015 o serie de solicitări, precum numirea unui consilier prezidenţial pe problema Republicii Moldova, decorarea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, sau realizarea unor demersuri pentru înfiinţarea unui minister al reunificării. 

La finalul protestului, Simion i-a anunţat pe manifestanţi că un nou miting va fi organizat, pe 24 februarie, în faţa Palatului Cotroceni. "Suntem dispuşi să stăm zi şi noapte adoptând forme de protest extreme, dacă e nevoie, pentru ca vocea fraţilor noştri de peste Prut să fie auzită. (...) Dacă nu trece la fapte, răbdarea noastră s-a terminat", a mai spus acesta. 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că o posibilă unire a României cu Republica Moldova poate fi discutată la momentul la care lucrurile sunt stabile şi merg bine în cele două ţări. 

"Drumul spre Europa trebuie consolidat, situaţia din Moldova trebuie să se stabilizeze, economia moldoveană trebuie să repornească. Următorul pas, după părerea mea, este integrarea europeană a Moldovei, iar cealaltă parte - unirea - poate fi discutată atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine. Să pui acum întrebarea unirii Moldovei cu România mi se pare un demers puţin serios, dacă ne uităm în jur, problema Transnistriei, (...) este chestiunea stabilităţii economice, combaterii corupţiei, care indiferent cum o vedem se află într-o parte şi în alta a Prutului la niveluri foarte diferite şi atunci, după ce rezolvăm aceste probleme pentru care cunoaştem soluţiile, putem să abordăm şi problemele mai complicate şi să începem să discutăm", a declarat Iohannis, la dezbaterea publică ''Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile'', întrebat cum vede ideea de reunificare cu Republica Moldova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ