Protest spontan al minerilor din Valea Jiului, după intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara

| 08 ian, 13:32

Minerii din Valea Jiului au protestat spontan, vineri, şi au refuzat să intre la lucru, după ce liderii de sindicat le-au prezentat faptul că societatea Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a intrat în procedură de insolvenţă.

Potrivit liderului de sindicat de la mina Vulcan, Daniel Calimandruc, minerii sunt nemulţumiţi de firma desemnată să asigure derularea procedurii de insolvenţă şi afirmă că sunt decişi să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale.

Conducerea Sindicatului 'Muntele' a convocat vineri o conferinţă de presă pentru a face precizări cu privire la situaţia din Valea Jiului şi la discuţiile purtate cu minerii care protestează.

Tribunalul Hunedoara a admis joi cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara, la solicitarea acestuia, urmând ca de punerea în practică a acesteia să se ocupe o firmă specializată din Craiova.

Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI).

CEH are datorii de peste 1,2 miliarde lei, iar în cadrul companiei lucrează circa 6 400 de angajaţi la termocentralele Mintia, Paroşeni şi la minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ