Protest spontan la ministerul Educaţiei
Protest spontan la ministerul Educaţiei. Câteva zeci de cadre didactice protestează faţă de organizarea concursului pentru posturile de director şi cer amânarea acestuia.
Peste 20 de persoane s-au adunat luni dimineață în fața ministerului Educației. Profesorii solicită să li se permită celor care au fost respinși la concurs să facă dovada actelor prin care s-au înscris. În timpul perioadei înscrierii, platforma ministerului s-a blocat ore întregi, spun ei, și foarte mulți dintre candidații pe postul de director au fost respinși din cauza unor acte care nu au apărut în platforma online din cauza nenumăratelor probleme.
Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că, în cazul în care unele documente nu au putut fi încărcate, nici măcar nu au fost avertizați pentru a putea remedia această problemă și s-au trezit puși în fața faptului împlinit.
În ceea ce privește cursurile, elevii sunt la școală, dar nu se țin ore pentru că profesorii sunt prezenți în fața ministerului Educației, alături de părinții elevilor.