Protestele angajaţilor din sistemul sanitar continuă luni
Coaliţia pentru Sănătate a anunţat, duminică, după discuţia cu ministrul Eugen Nicolăescu, reluarea protestelor, luni, la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul de Finanţe, până la rezolvarea problemelor ridicate de ei, după ce nu s-a ajuns la un acord privind dublarea salariilor rezidenţilor.
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu şi secretarii de stat din minister s-au întâlnit cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, după ce cadrele medicale au protestat, de miercuri până vineri, la sediul Ministerului Sănătăţii.
Într-o conferinţă de presă susţinută la finalul întrevederii, ministrul a anunţat că au fost identificate multe soluţii şi că există termene şi modalităţi de rezolvare a unor probleme, însă a rămas un punct în divergenţă care nu depinde numai de MS - dublarea salariilor rezidenţilor, aşa cum au cerut membrii coaliţiei.
"Solicitarea cea mai importantă a vizat alocarea a 6 la sută din PIB pentru Sănătate, şi aici am convenit că acest obiectiv trebuie să-l atingem, conform programului de guvernare, până în 2016, dar până atunci nu cred că trebuie să se aştepte, şi cred că trebuie să se facă o prioritizare a modului în care se vor aloca procente în fiecare an, ca să se ajungă la acest stadiu. (...) Am convenit că putem creşte finanţarea sistemului sanitar ca să se ajungă la 6 la sută şi din alte surse", a spus Nicolăescu.
La rândul lui preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astrărăstoae, a subliniat faptul că problema salarizării medicilor rezidenţi a fost subiectul asupra căruia nu s-a căzut de acord la discuţiile de duminică.
"Domnul ministru vrea să ia din interiorul sistemului între 2 şi 20 la sută, noi nu suntem de acord, solicitarea noastră este către Guvern. Ministerul de Finanţe nu este stat în stat, trebuie să respecte o decizie a Guvernului. Coaliţia solicită dublarea veniturilor medicilor rezidenţi. Pichetele vor continua mâine, când o delegaţie de la Iaşi şi Bucureşti vor merge sub fereastra Ministerului Finanţelor, începând cu ora 11.00", a mai spus Astărăstoae.