Protestele anti Roșia Montană se sufocă

Pe măsură ce a devenit din ce în ce mai clar că nicio decizie nu va fi luată brusc, în modul heirupist cu care am fost obișnuiți până acum, și isteria contestatarilor exploatării miniere de la Roșia Montană s-a redus.

În momentul de față, având în vedere trecerea senzaționalismului și a momentului de atractivitate pentru cei care înclină spre manifestări de protest, începem să avem de-a face mai degrabă cu un „nucleu dur” în ceea ce privește prezența la protestele anti Roșia Montană. Însă nu putem să nu ne întrebăm cât de „dur” este acest nucleu, din moment ce manifestațiile au loc doar în seara de duminică, timp de câteva ore. În restul săptămânii, nu există decât un număr mic de acțiuni sporadice, care rareori atrag atenția prin ceva. Iar faptul că nici presa nu mai pare interesată de subiect îi face pe cei care continuă manifestațiile să recurgă la diverse modalități de a surprinde – noi trasee, coregrafii inedite etc. Cu alte cuvinte, se dorește compensarea numărului redus de oameni cu elemente capabile să facă știri.

Totodată, se remarcă resursele în creștere la care se apelează pentru organizarea acestor mitinguri de dumincă seara. Pentru cel de pe 13 octombrie, spre exemplu, au circulat online materiale grafice specifice campaniilor de PR, pentru care unele companii plătesc bani grei atunci când vor să se promoveze. În ciuda acestor eforturi, la ultimul miting nu a participat mai mult de o zecime din ceea ce s-a înregistrat la apogeul protestelor anti Roșia Montană.

Întrebarea care se ridică este câți membri însumează acest nucleu dur al participanților (cu alte cuvinte, până la ce cifră va mai scădea numărul protestatarilor) și cât timp vor mai fi dispuși să apeleze la această formă de manifestare pentru a face auzit ceea ce este, în cele din urmă, unul dintre curentele de opinie care s-au format în jurul dezbaterii?