PSD îl propune pe senatorul Angel Tîlvăr pentru Ministerul Apărării
Conducerea PSD, reunită luni în Consiliul Politic Naţional, a decis, prin vot, că senatorul Angel Tîlvăr este propunerea partidului pentru Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, iar propunerea va fi trimisă premierului Nicolae Ciucă.
La finalul şedinţei, Marcel Ciolacu a anunţat că a discutat telefonic cu prim-ministrul despre această propunere a social-democraţilor. La rândul său, Angel Tîlvăr a declarat că, în cazul în care va fi numit în funcţie, speră să aibă o colaborare foarte bună cu preşedintele Klaus Iohannis.
„Am avut această discuţie, după votul colegilor mei. Am avut o discuţie telefonică. E normal să am această discuţie cu prim-ministrul, după ce am făcut desemnarea”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD de luni dacă a vorbit cu premierul Ciucă despre această propunere.
La rândul său, Angel Tîlvăr a precizat că speră să aibă o colaborare foarte bună cu preşedintele Klaus Iohannis, în cazul în care este numit la conducerea Ministerului Apărării, chestionat dacă e de părere că va ajunge în acelaşi punct ca Vasile Dîncu, care s-a plâns de relaţie cu şeful statului.
„Este una specificată de lege pe care eu o voi respecta conform legii şi sperând într-o colaborare foarte bună, pentru că este în interesul tuturor”, a explicat Tîlvăr.
„Decizia colegului meu e o decizie cu o puternică încărcătură personală. Eu înţeleg să respect acest lucru şi aşa am procedat de fiecare dată când au fost situaţii asemănătoare. Cu siguranţă dacă domnia sa va găsi de cuviinţă să îmi detalieze motivele pentru care a demisionat, eu voi avea această discuţie cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât relaţia mea cu domnul Vasile Dîncu este una amicală, prietenească. În ceea ce priveşte motivaţiile domniei sale, în afară de ceea ce domnia sa a spus în spaţiul public, eu nu aş face altceva decât să speculez şi nu doresc să fac asta”, a completat senatorul Angel Tîlvăr.
Chestionat care vor fi priorităţile la portofoliul Apărare, Tîlvăr a replicat: „În momentul în care purtăm această discuţie, la estul României există o situaţie de securitate cauzată de invazia lui Putin, nejustificată”.
„Pe de o parte. Avem dorinţa de a păstra cetăţenii ţării într-o stare de calm şi normalitate. Pe de altă parte, nu aş vrea să uităm că în momentl în care discutăm acum există militari români care fie sub egida NATO, UE sau a ONU, îşi desfăşoară activitatea menită să păstreze pacea în anumite zone ale ţării. Vorbim că vom aloca 2,5% din PIB pentru apărare. Pe lângă 2,5% din PIB pentru Apărare, vreau să nu uităm că sunt la fel de importanţi pentru noi oamenii implicaţi în structura de apărare”, a mai spus senatorul PSD.
Tag-uri:
Angel Tîlvăr
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x