PSD încearcă sa salveze regionalizarea sabotată de PNL

| 02 oct, 2013

Reticenţa PNL faţă de procesul de regionalizare este un fapt bine cunoscut. Lideri ai partidului cum ar fi Klaus Iohannis, Radu Stroe şi chiar şi Crin Antonescu au evitat să se exprime punctual asupra procesului de elaborare a regionalizării. Este foarte bine că l-am menţionat şi pe preşedintele PNL în această ecuaţie pentru că este direct implicat în problemă, fiind preşedinte al comisiei comune speciale pentru revizuirea Constituţiei.

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat elaborarea unui proiect de lege prin care se enunţă acţiunile de bază ale procesului de descentralizare. Proiectul este trimis spre autorităţile locale, iar structurile asociative probabil că îşi vor exprima curând punctele de vedere cu privire la proiect. Oricum, la prima vedere, proiectul se va bucura de susţinerea reprezentanţilor locali în principal datorită creşterii responsabilităţii dar şi bugetului acestora.

Problema în sine nu ar fi nicidecum descentralizarea, obiectivul care se pare că suscită interese şi pasiuni mai mari în USL este, în mod evident, regionalizarea. Totuşi, încă de la începutul guvernării şi asumării proiectului de regionalizare de către USL, înaintarea proiectului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care prevede cum se descentralizează autorităţile publice centrale către consiliile judeţene este cel mai hotărât pas în direcţia regionalizării făcut de vicepremier şi implicit de către PSD.

Dacă ne gândim la cine a sabotat, sau a vrut să saboteze procesul de regionalizare primul nume care ne vine în minte este Traian Băsescu. Într-un stil caracteristic, preşedintele Băsescu a încercat să deturneze atenţia de pe acest subiect, minimalizându-l. Eforturile sale au fost totuşi de prisos, pentru că procesul de regionalizare, sau mai bine spus, procesul de elaborare a normelor care vor sta la baza regionalizării s-au desfăşurat în continuare în cadrul ministerului condus de Liviu Dragnea, dar şi în cadrul USL.

Este puţin suspect faptul că înaintarea în dezbatere publică a proiectului privind descentralizarea, care ar fi trebuit să reprezinte un succes în ceea ce priveşte reforma administrativă de care se tot vorbeşte de ani de zile dar nu se face nimic, a ajuns să fie un nou motiv de veto pentru PNL. Liberalii au reale probleme de a accepta că anumite decizii se iau în spatele uşilor închise iar poziţia publică cu care se iese trebuie să fie una la unison.

Reticenţa PNL faţă de procesul de regionalizare este un fapt bine cunoscut. Lideri ai partidului cum ar fi Klaus Iohannis, Radu Stroe şi chiar şi Crin Antonescu au evitat să se exprime punctual asupra procesului de elaborare a regionalizării. Este foarte bine că l-am menţionat şi pe preşedintele PNL în această ecuaţie pentru că dumnealui este direct implicat în problemă
având în vedere calitatea sa de preşedinte al comisiei comune speciale pentru revizuirea Constituţiei.

Tratând acest subiect din punct de vedere politic, sau exclusiv din acest punct de vedere se pierde o ocazie de a discuta real asupra unei probleme care o să afecteze iremediabil dezvoltarea administrativă a României pentru cel puţin următorii 10 ani.

Argumentele lui Liviu Dragnea nu sunt greu de înţeles. Vicepremierul este conştient de faptul că atât descentralizarea, cât şi regionalizarea două procese foarte importante pentru reforma administraţiei publice sunt asumate de către USL, deci atât de PSD cât şi de PNL. Această reformă nu poate fi construită bicefal, este mult prea importantă pentru a nu se bucura de o susţinere largă a majorităţii USL, iar în această majoritate, veriga slabă se pare că este Partidul Naţional Liberal, care dă impresia că nu se grăbeşte când, în fapt se vede cu ochiul liber că vrea să tragă de timp.

Este interesant de speculat asupra motivelor pentru care liberalii se opun, voalat ce-i drept, proiectului coordonat de Liviu Dragnea. O primă ipoteză ţine chiar de proiectul privind descentralizarea. Dacă ne uităm atent în proiect, observăm că o mare parte din atribuţiile ce ţineau de autorităţile publice centrale (Guvern sau autorităţi naţionale) sunt transferate către
autorităţile publice locale, fie acestea de la nivel judeţean, fie acestea de la nivel de localitate. Odată cu aceste atribuţii, autorităţile publice locale primesc şi bugetul aferent desfăşurării lor, orice terenuri aferente, personal şi aşa mai departe. Noi putem ajunge la concluzia că interesul PNL-ului nu este de a împrăştia resursele în toată ţara, unde PSD, evident este mai bine reprezentat la nivel de preşedinţi de consilii judeţene. PNL poate avea mai multe şanse să controleze câteva ministere dintr-un judeţ decât mai mult de 10 preşedinţi de consilii judeţene.

O altă ipoteză care ar putea să explice de ce PNL s-ar împotrivi procesului de regionalizare ar putea fi  legată de eşecul procesului de revizuire a Constituţiei. Preşedintele PNL este cel care conduce comisia parlamentară însărcinată cu elaborarea proiectului de revizuire a Constituţiei şi acest lucru este binecunoscut. Un eventual eşec, prin întârzierea voită a revizuirii Constituţiei, unii spun tocmai pentru ca viitorul preşedinte să beneficieze de avantajele actualei legi fundamentale, poate fi diluat de Antonescu prin împărţirea vinei cu Liviu Dragnea. Argumentul poate fi destul de uşor de înţeles de o parte din public.

Antonescu nu poate să facă o nouă Constituţie pentru că Dragnea nu a terminat cu regionalizarea. Un mesaj simplu care poate distribui o parte din responsabilitatea lui Antonescu în curtea lui Dragnea.

Pentru USL, ar fi cât se poate de benefic să se iasă cu o idee unitară în ceea ce priveşte regionalizarea. De fapt încă nu se ştie dacă vom avea 8 sau 12 regiuni, dar un mesaj comun din partea PSD şi PNL ar fi de bun augur atât pentru longevitatea alianţei, dar poate chiar mai important decât atât, pentru eliminarea confuziei legate de acest subiect. Să nu uităm că va fi nevoie de un referendum dacă cineva, oricine vrea să înfăptuiască reorganizarea administrativ-teritorială a României şi nu trebuie să fim
convinşi că românii vor vota orice li se pune sub nas, chiar dacă vorbim de o prezenţă necesară de numai 30% din numărul total de electori.

Descentralizarea este un principiu european şi, la nivel ideologic cel puţin foarte apropiat de liberali. Absenţa unui mesaj de susţinere pentru acest proces, premergător procesului de regionalizare nu va ajuta PNL să puncteze pe temele pozitive ale actualei guvernări. Procesul de descentralizare este o promisiune recurentă a tuturor guvernărilor din ultimii ani. Liderii locali au avut tot timpul nevoie de mai multe resurse, de mai multă responsabilitate şi de mai multă libertate decizională, ar fi
ridicol ca un proces de o asemenea importanţă pentru tot ceea ce înseamnă administraţia publică din România să  se împiedice de interesul unui ministrul PNL (Radu Stroe) care este dezamăgit de faptul că nu este consultat cu privire la reorganizarea ministerului pe care îl conduce.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ