PSD, mesaj pentru BNR: E singura care poate și are datoria să asigure stabilitatea cursului valutar

| 10 ian, 09:19

Reprezentanții PSD au precizat, miercuri pe Facebook, că Banca Națională a României (BNR) este singura care poate și are datoria să asigure stabilitatea cursului valutar, adăugând că Guvernul a luat o serie de măsuri pentru a aduce euro în economia românească, potrivit Mediafax.

„Guvernul a luat multe măsuri pentru a aduce Euro în economia românească: atragerea de fonduri europene, politici publice de stimulare a investițiilor, sprijinirea firmelor exportatoare prin subvenții și scheme de ajutor de stat. Toate aceste lucruri presupun vânzări de valută și cumpărare de lei, ceea ce ar fi trebuit să scadă cursul valutar. Nivelul cursului valutar nu este în răspunderea Guvernului și nu poate fi determinat de acțiunea guvernamentală. Banca Națională este singura care poate și are datoria de a asigura stabilitatea cursului valutar”, a precizat PSD, într-o postare miercuri pe Facebook.

Cursul valutar leu-euro a urcat la cel mai ridicat nivel miercuri, 4,6722 lei, o creștere de 0,11%, față de marți arată datele afișate de Banca Națională a României (BNR). Cursul de schimb pentru euro a intrat pe o tendință de creștere din decembrie.

Media calculată de BNR pentru tranzacțiile efectuate miercuri în piața valutară a fost de 4.67 lei/euro, 4.08 lei/dolarul SUA și respectiv 4.16 lei pentru un franc elvețian, cu un ban mai depreciat față de marți. Este cea mai slabă cotație a leulului în raport cu euro, de la începutul măsurătorilor în 2005 încoace. 
Deprecierea vine într-un complicat context economic, dar reflectă și dezechilibre din piață. Miercuri, Statistica a publicat deficitul din comerțul exterior, datele după primele 11 luni fiind mai mare cu aproape 20%, depășind 15 miliarde de euro. Miercuri dimineața euro s-a întărit față de celelalte monede majore, dar a revenit apoi ușor în apropierea nivelurilor de deschidere. Analiștii din piață au anunțat în repetate rânduri că se așteaptă la o depreciere a monedei naționale.
Potrivit unui sondaj efectuat în rândul celor mai buni analiști financiari, membri ai Chartered Financial Analyst România (CFA), 83% dintre aceștia estimează un curs euro de 4.69 lei pentru luna mai 2019 și de 4.74 lei peste 12 luni, se arată într-un comunicat al CFA România, transmis vineri. De asemenea, inflația anticipată de aceștia pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2019/decembrie 2018) este de 4,23%, iar rata medie a ROBOR cu scadență de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,64%.
Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ