PSD spune că nu comentează asupra referendumului până nu este anunțată întrebarea

| 01 apr, 16:13

Partidul Social Democrat transmite că nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului vizat de președintele Klaus Iohannis până când acesta nu va enunța întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul acestui scrutin.

Printr-un comunicat de presă, social-democrații afirmă că în declarația de presă de luni, Iohannis nu a spus nimic nou despre referendum și este probabil doar "o glumă de 1 Aprilie, pentru că Parlamentul a mai fost consultat pe această temă în urmă cu doi ani, iar parlamentarii PSD au votat în favoarea referendumului".

PSD îl acuză pe președinte că "mută dezbaterea", iar, în loc să se discute despre economie, acesta insistă să mute atenția spre justiție.

"Este limpede că intenția lui Iohannis este doar de a muta dezbaterea. În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenția electoratului pe teme legate de justiție. Președintele acuză PSD că insistă pe tema justiției, dar în realitate Iohannis este cel care insistă ca această temă să fie adusă în prim planul agendei publice", se mai arată în comunicatul de presă.

De asemenea, social-democrații acuză că "Iohannis folosește Justiția ca pe un cal troian electoral cu care vrea să intre în conștiința electoratului pentru a determina un vot în favoarea sa și a partidului pe care îl susține".

Totodată, tema referendumului ar fi "o tentativă grosolană de manipulare a electoratului".

"Nu vom face jocurile lui Iohannis și vom continua ca în campania pentru alegerile Europarlamentare să vorbim strict despre chestiunile de maxim interes pentru alegători: creșterea de venituri, majorarea salariilor medicilor și profesorilor, investițiile din sănătate, aducerea de fonduri europene în România și despre cum trebuie apărat interesul României de către viitorii europarlamentari", conform sursei citate.

PSD este de părere că președintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul, iar "emiterea ordonanțelor de urgență reprezintă în momentul de față singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale președintelui Iohannis".

Guvernanții îl mai acuză pe șeful statului că, în doar 3 ani de mandat, "a blocat legile emise de Parlament prin 56 de sesizări la Curtea Constituțională, folosind în mod abuziv această prerogativă pe care i-o conferă Constituția".

"Astfel, de la înființarea CCR și până în prezent peste 60% din contestațiile la legile emise de Parlament îi aparțin președintelui Iohannis, în timp ce Traian Băsescu a sesizat această instanță în doar 31 de cazuri (36%) în zece ani de mandat, Ion Iliescu de două ori, iar Emil Constantinescu o singură dată. Iohannis trebuie întâi de toate să respecte Constituția României și să nu mai folosească Justiția ca pe o cârjă electorală, pentru a suplini lipsa oricărei realizări din mandatul său de președinte", conchide PSD.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ