PSD susține majorarea numărului parlamentarilor de Diaspora, cu anumite condiții
Senatorul Liviu-Tit Brăiloiu, liderul PSD Diaspora, spune că social-democrații susțin majorarea numărului de parlamentari de diaspora dacă se îndeplinesc anumite criterii.
„PSD nu are nimic împotriva măririi numărului de parlamentari ai diasporei, dar pentru a închide poarta profitorilor pe spinarea diasporei, întâi, partidele trebuie să permită românilor din diaspora să candideze și să acceadă în Parlament, români care să dovedească cu probe că au trăit în rândul comunităților noastre de emigranți, cel puțin 10 ani de zile, că sunt oameni cu studii, că fac dovada unei condiții morale de viață, că nu au un trecut penal etc. Întâi, partidele să-și facă ordine pe listele de candidați și PSD va susține mărirea numărului de parlamentari ai diasporei. Ținem să adăugăm că PNL din doi parlamentari pentru circumscripția 43 Diaspora, nu și-a verificat candidații, iar nici deputatul Voicu, nici senatorul Badea, nu fac dovada apartenenței vreunei comunități de peste granițe, să dovedească că au trăit acolo ani de zile”, a transmis liderul PSD Diaspora, într-un comunicat de presă.
Liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, Cătălin Drulă, acuză PSD şi UDMR de faptul că blochează dezbaterea proiectului care vizează creşterea numărului de parlamentari care să reprezinte diaspora.
"Proiectul USR pentru reprezentarea corectă a românilor din diaspora în Parlament a fost din nou blocat de PSD+UDMR. Încă din 2018 am depus acest proiect prin care norma de reprezentare a diasporei creşte de la 6, în prezent, la 14 parlamentari. Este o corecţie necesară atât din punct de vedere al numărului de români care trăiesc în afara graniţelor, cât şi al numărului de voturi efectiv exprimate în diaspora la alegeri", a scris deputatul USR, pe Facebook.
El a adăugat că proiectul este ţinut "în sertar" de doi ani.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x