Psihologul Poliţiei Bihor şi un agent al Protecţiei Interne, reţinuţi pentru trafic de influenţă
Subinspectorul Loredana Mirela Coste, ofiţer psiholog în cadrul Poliţiei Bihor, şi agentul şef George Alexandru Botto, de la Serviciul judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă, au fost reţinuţi, vineri, în timp ce primeau bani de la un om de afaceri căruia i-au promis neînceperea urmăririi penale.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri seară, de Biroul de Presă al DNA, subinspectorul Loredana Mirela Coste, ofiţer psiholog în cadrul Poliţiei Bihor, şi agentul şef George Alexandru Botto, din cadrul Serviciului judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă, au fost reţinuţi, în aceeaşi seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată.
Cei doi au fost prinşi în flagrant în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la Serviciului judeţean Anticorupţie Bihor în momentul în care primeau 7.000 de euro, o tranşă din suma totală de 39.000 euro pe care au pretins-o de la un om de afaceri orădean, în numele unui ofiţer de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Bihor.
Potrivit sursei citate, cei doi l-au abordat în mai multe rânduri pe afacerist, care este cercetat în mai multe dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală. Iniţial, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, psiholoaga şi colegul ei au cerut omului de afaceri 11.000 euro, sumă pe care au şi încasat-o, promiţându-i în schimb o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în dosarele sale. "Ulterior, în acelaşi scop, în perioada iunie - iulie, Botto şi Coste au pretins de la aceeaşi persoană şi suma de 18.000 euro, lăsând să se creadă că va fi remisă lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ce aveau în instrumentare dosarele penale ale acestuia”, se arată în comunicat.
Afaceristul a acceptat să le ofere 10.000 de euro, însă imediat după întâlnire i-a denunţat. Vineri, imediat după ce Coste şi Botto au încasat 7.000 de euro din cei 10.000 promişi, au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului judeţean Anticorupţie Bihor care supravegheau tranzacţia împreună cu un procuror al DNA Oradea.
Cei doi au fost duşi la sediul DNA Oradea pentru audieri, la finalul cărora au fost reţinuţi pe 24 de ore, iar sâmbătă vor fi prezentaţi la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile.
Ştirile orei
http://www.maildirect.ro/inregistrare/d42ac335f19fbe63149cac9cae99ecf2