Puternicul seism din Grecia a provocat zeci de răniţi şi pagube materiale în Turcia
Puternicul seism survenit sâmbătă în insula grecească Lemnos, din Marea Egee, nu a făcut victime în Grecia, dar a provocat zeci de răniţi şi pagube materiale în Turcia vecină, au indicat autorităţile turce, relatează AFP.
Potrivit institutului american de geofizică USGS, seismul a avut o magnitudine de 6,4 grade, în timp ce Institutul de seismologie din Istanbul a evaluat magnitudinea cutremurului ''la 6,7 grade pe scara Richter''.
Guvernatorul oraşului Canakkale (pe litoralul turcesc), Ahmet Cinar, citat de agenţia de presă Dogan, a afirmat că 105 persoane au fost rănite în provincie din cauza mai ales a panicii care a urmat după seism.
Pe insula turcească Gokceada din Marea Egee, circa treizeci de persoane au fost spitalizate din cauza rănilor suferite când şi-au părăsit repede locuinţele, potrivit agenţiei Dogan.
La rândul său, guvernatorul din Tekirdag (regiune turcă situată aproape de frontiera cu Grecia), Ali Yerlikaya, a declarat, la canalul de televiziune CNN-Türk, că 12 persoane au fost rănite, printre ele figurând o persoană care a suferit o criză cardiacă, dar viaţa sa nu este în pericol.
Pagube materiale au fost semnalate la spitalul din Yenice, în provincia Canakkale. De asemenea, au fost avariate case în oraşele de pe coasta de vest a Turciei.