Putin avertizează România și Polonia că se află în raza de acțiune a rachetelor ruse

| 28 mai, 11:53

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o amenințare, transmite Reuters.

Vladimir Putin a făcut vineri cele mai dure declarații la adresa scutul american, atrăgând atenția că Moscova a afirmat în repetate rânduri că va lua măsuri de retorsiune, însă Washingtonul și aliații săi au ignorat avertismentele.

În cursul lunii mai, armata americană — care susține că scutul antirachetă este necesar pentru apărarea împotriva Iranului, și nu amenință Rusia — a inaugurat la Deveselu (sudul României) prima unitate din Europa unde este operațională o componentă terestră a scutului antirachetă american. Acesta urmează să se extindă în Polonia.

"Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur și simplu nu știau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea", a declarat Vladimir Putin la Atena într-o conferință de presă, organizată în comun cu premierul grec, Alexis Tsipras. "În aceeași situație se află și Polonia", a continuat președintele rus.

Vladimir Putin nu a specificat ce măsuri concrete va lua Rusia, însă a subliniat că nu va face primul pas și doar va răspunde la acțiunile Washingtonului. "Nu vom acționa până când nu vom vedea rachete în zonele cu care ne învecinăm", a mai spus președintele rus.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ