Putin și Erdogan, alături de Maduro până la capăt. Rusia, atac furios la adresa SUA
Administraţia de la Moscova îl recunoaşte pe Nicolas Maduro drept preşedintele legitim al Venezuelei şi consideră că încercările externe de a uzurpa puterea încalcă legislaţia internaţională, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, citat de Reuters.
Dimitri Peskov a transmis că ingerinţele externe în Venezuela sunt „inacceptabile” şi că declaraţiile oficialilor americani privind o posibilă intervenţie militară sunt „extrem de periculoase”, notează Mediafax.
Rusia acuză Statele Unite că încearcă să uzurpe puterea în Venezuela şi că îl subminează pe preşedintele Nicolas Maduro prin susţinerea protestelor din Venezuela.
„Considerăm că încercarea de a uzurpa puterea autorităţii din Venezuela contrazice şi încalcă principiile de bază ale legislaţiei internaţionale”, a declarat Dimitri Peskov.
De asemenea, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a declarat susţinerea pentru omologul său din Venezuela, Nicolas Maduro, după ce liderul opoziţiei de la Caracas s-a declarat preşedinte interimar.
Potrivit lui Ibrahim Khalin, purtătorul de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale din Turcia, Erdogan i-a transmis lui Maduro: "Fratele meu Maduro! Rezistă, te susţinem".
Juan Gauido, liderul opoziţiei din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar miercuri, obţinând susţinerea Statelor Unite şi a mai multor state din America Latină. Preşedintele Nicolas Maduro, care ar fi preluat al doilea mandat în urma unor alegeri frauduloase, a rupt miercuri seară relaţiile cu Statele Unite.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis miercuri să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice şi a oferit personalului american 72 de ore de a părăsi Venezuela.