Putin îl critică dur pe Macron pentru că a divulgat o convorbire la telefon şi o cataloghează drept ”mamaie” pe Pelosi
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a criticat violent pe omologul său francez Emmanuel Macron, la Forumul de discuţii Valdai, la Moscova, din cauză că a făcut publice discuţii la telefon pe care le-au purtat, şi a catalogat-o pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi drept ”mamaie”.
Putin a acuzat-o pe Pelosi că efectuat o vizită în Taiwan cu scopul de a provoca tensiuni între Beijing şi Taipei, potrivit News.ro.
Palatul Élysée a autorizat camere de televiziune să filmeze o discuţie la cel mai înalt nivel între Macron şi Putin cu patru zile înainte ca Putin să invadeze Ucraina.
Această convorbire telefonică a fost difuzată într-un documentar de postul France2.
Putin nu este primul oficial rus care se plânge de această difuzare.
La câteva zile după difuzarea convorbirii, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a reproşat Parisului că ”eticheta diplomatică nu prevede divulgări unilaterale ale unor asemenea înregistrări”.
Lavrov aprecia că Rusia nu avea de ce să-i fie ruşine de conţinutul convorbirii între cei doi lideri.
”Noi purtăm mereu negocieri în aşa fel încât să nu ne fie niciodată ruşine. Noi spunem mereu ce gândim, suntem pregătiţi să dăm socoteală pentru ceea ce spunem şi să ne explicăm poziţia”, sublinia Lavrov.
Tag-uri:
Vladimir Putin
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x