Rabla pentru electrocasnice. Vouchere de la Guvern pentru schimbarea aparatelor vechi

| 26 sep, 09:58

Ministerul Mediului supune dezbaterii publice proiectul de Ordin de Ministru pentru aprobarea Ghidului de finanţare a a Programului național de înlocuire a aparatelor uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

Ministerul Mediului a publicat pe site-ul instituției proiectul de Ordin de ministru pentru aprobarea ghidului de finanțare a Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic – ”Rabla pentru electrocasnice”.

Proiectul se află în consultare publică timp de 10 zile, perioadă în care persoanele fizice și juridice interesate pot transmite opinii, sugestii, comentarii sau propuneri de modificări.

Programul ”Rabla pentru electrocasnice” va începe după finalizarea perioadei de consultare publică,

”Așa cum am promis, ghidul de finanțare a programului Rabla pentru electrocasnice a fost publicat. Este un program 100% nou, mult așteptat de români. Prin intermediul acestuia, estimăm că vom înlocui peste 60.000 de echipamente vechi și uzate cu unele noi, cu consum redus de energie și prietenoase cu mediul”, a declarat Grațiela Gavrilescu viceprim-ministru și ministrul Mediului, pogrivit unui comunicat.

Astfel, potrivit proiectului, finanțarea se acordă sub formă de vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++, A+++, din următoarele categorii: mașini de spălat rufe; frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice; aparate de aer condiționat.

”Am ales să demarăm programul cu aceste 3 tipuri de echipamente pentru că sunt cele mai prezente în casele românilor, sunt cele mai mari consumatoare de energie și sunt echipamentele de care oamenii se debarasează cel mai greu. În funcție de interesul manifestat pentru program, acesta va putea fi completat și cu alte tipuri de echipamente”, mai spune ministrul Grațiela Gavrilescu.

Valoarea voucherelor a fost stabilită după cum urmează:

• 200 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;
• 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;
• 300 lei pentru aparate de aer condiționat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/A++);
• 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++;
• 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.

Pentru a beneficia de finanțare, după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial, trebuie accesată aplicația electronică de pe website-ul Administrației Fondului pentru Mediu și urmați pașii de înscriere în program, până la completarea cu succes a acestora.

Ulterior, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit. Suma finanțată se scade de către comerciant din valoarea totală a facturii echipamentelor achiziționate prin program (TVA inclus), iar diferența va fi suportată de către persoana fizică, din surse financiare proprii.

Este important de precizat că persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui echipament eligibil, în schimbul predării unui echipament uzat vechi echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1.

Cetățenii pot achiziţiona mai multe echipamente în schimbul predării unui număr echivalent de echipamente uzate vechi, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.

La momentul predării echipamentului nou-achiziționat, comerciantul va ridica echipamentul vechi, cedat în schimbul voucherului de finanțare.

Comercianții care doresc să participe în Program și care îndeplinesc criteriile incluse în ghid se pot înscrie prin depunerea dosarului de validare electronică, după publicarea Ordinului de ministru și demararea sesiunii de înscriere în vederea validării comercianților.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ