Radiodifuzorii, obligaţi să difuzeze săptămânal emisiuni sau ştiri culturale ori educative

| 26 iun, 2013

Deputaţii au adoptat actul normativ care prevede că radiodifuzorii care furnizează servicii generaliste de televiziune vor fi obligaţi să rezerve cel puţin 120 de minute pe săptămână pentru emisiuni sau ştiri cu caracter cultural ori educativ, iar cei care oferă programe specializate în ştiri 30 de minute săptămânal pentru astfel de programe.

Legea a fost aprobată cu 269 de voturi favorabile şi o abţinere. 

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, în ianuarie 2012, Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002, şeful statului motivând că impunerea unor condiţii şi limite în ceea ce priveşte conţinutul programelor furnizate de radiodifuzori nu este oportună, limitând libertatea presei.

Şeful statului arăta că, potrivit prevederilor legale în vigoare, serviciile mass-media audiovizuale difuzează programe în scop educativ sau informativ prin însăşi natura lor.

El afirma că o viitoare reglementare în domeniu ar trebui să vizeze, mai degrabă, consolidarea rolului Consiliului Naţional al Audiovizualului în vederea respectării de către radiodifuzori a rolului educativ, informaţional şi cultural.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu legea pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, decizia finală urmând să fie luată de Senat, în calitate de cameră decizională.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ