Radiografie la rece a celor zece ani din Afacerea Rompetrol

| 15 iul, 2013

Guvernul Năstase a acceptat în 2003 conversia datoriilor istorice şi a penalităţilor rafinăriei Petromidia în obligaţiuni. Era vorba de 603 milioane de dolari, plătibili la finele lui septembrie 2010. Dinu Patriciu, cel care a cumpărat Petromidia de la statul român, a vândut-o înainte de termen kazahilor de la KazMunayGas. Aceştia au plătit doar 71 milioane de dolari. Dar încasările statului sunt altele.

La finele verii 2010, când se apropia termenul limită de plată al celor 603 milioane de dolari, reprezentând conversia în obligaţiuni a datoriilor istorice ale Petromidia, statul a pus sechestru pe activele rafinăriei cu scopul declarat de a nu oferi ocazia acţionarilor, kazahii de la KazMunayGas, să vândă ceva înainte de a-şi onora obligaţiile. Ei au dat doar 71 de milioane de dolari, sumă cât să le permită menţinerea pachetului majoritar al rafinăriei, beneficiind astfel de o portiţă din Ordonanţa dată de Năstase care permitea acţionarului de la 30 septembrie 2010 să răscumpere parţial obligaţiile.

În permanenţă criză de bani, datorită crizei economice, statul a acţionat Rompetrol în judecată solicitând toţi banii, adică 603 milioane de dolari. În paralel a purtat negocieri cu kazahii pentru ajungerea la un compromis. Guvernul Boc, a trimis din partea română pe celebrul "Doi şi'un sfert", adică Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne. Potrivit Gandul.info, care îl citează pe Gabriel Dumitraşcu, actualul negociator şef al statului în relaţia cu Rompetrol, angrenarea Ministerului de Interne s-a făcut în baza unui memorandum secret. Se spera în felul acesta punerea de presiune pe partea kazahă. Rezultatele au fost nule pentru că statul n-a încasat niciun ban în plus.

De abia la începutul acestui an s-a căzut la înţelegere pentru semnarea unui memorandum care specifică faptul că statul va vinde un pachet de 26,69% din cele 44,69% pe care le deţine, fără voia sa din septembrie 2010. Suma ce urmează fi încasată este de 200 de milioane de euro, adică în jur de 260 de milioane de dolari, urcând astfel răscumpărarea datoriilor la 330 milioane de dolari, din totalul de 603 milioane de dolari. Mai rămân astfel 2S-a convenit, de asemenea, ca valoarea restului de 18% rămas în portofoliul statului să nu se dilueze în timp. Acest memorandum a dus şi la stingerea conflictului dintre Guvernul român şi kazahi în instanţă.

Au rămas astfel de plată 273 milioane de dolari. De-a lungul negocierilor, kazahii au avansat diferite formule de încheiere a litigiului, fie prin furnizarea de carburanţi către instituţiile statului, fie formarea unei companii mixte, fie trimiterea de gaz ieftin din Kazakhstan prin infrastructura de transport utilizată de Gazprom, inclusiv prin România.

De la momentul ordonanţei din 2003 până în prezent Rompetrol a plătit dobânzi pentru obligaţiuni, în sumă totală de 249 milioane de dolari. Aceşti bani nu pot fi însă asociaţi cu plăţi în contul datoriei pentru că vorbim de costuri diferite, în condiţiile în care statul nu putea avea acces la suma împrumutată, de 603 milioane de dolari.

Din 2003 până în 2012 valoarea taxelor plătite de Rompetrol statului a fost de 8 miliarde de dolari, fiind al doilea contributor privat la buget după Petrom.

Kazahii sunt invitaţi pe diferite căi, inclusiv prin preşedintele Traian Băsescu, să investească în continuare într-un sector suferind în Europa, cel de rafinare, iar managerii Rompetrol aduc mereu în favorea lor acest argument: am investit masiv în Petromidia şi fiţi înţelegători în chestiunea datoriilor.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ