Radu Banciu, despre dosarul ”Mită la PSD”: Adică tu, Mircea Geoană, nu știai cine finanțează campania electorală?
Radu Banciu a vorbit în ediția de joi a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre condamnarea lui Ioan Niculae la doi ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul ”Mită la PSD”, context în care Mircea Geoană a declarat că nu știa de unde provenea fianțarea pentru campania sa electorală de la alegerile prezidențiale din 2009.
”Mircea Geoană a dat o declarație absolut aiurea: ”Am fost martor și este extrem de evident că un candidat la Președinție nu se ocupă de finanțarea campaniei electorale”. Păi dimpotrivă! Cum Dumnezeu să ai oamenii ăștia în jurul tău? Aici nu e vorba de unii care aveau o firmă de cornete de înghețată sau de pufuleți, aici era vorba de cel mai bogat cetățean al țării. Adică tu, Mircea Geoană, care ai fost președintele țării pentru câteva ore, nu știai cine finanțează în jurul tău? De parcă te pregăteai să sari șotronul în parcul IOR”, a comentat Radu Banciu.
”Tu erai președintele României, practic. Ai venit în dicursul de la ora 21 și ai spus că ești președintele României. Câte șanse sunt ca tu să nu ai nicio legătură cu finanțarea propriului tău partid, care nu era un partid făcut pe genunchi cu câteva ore înainte de campania electorală, cu un nume comic pe care nu-l vota nimeni. Era cel mai mare și mai hoț partid al României”, a mai spus Banciu.