RADU BANCIU, despre Mineriadă: Dacă ILIESCU va fi condamnat va ieşi cu picioarele înainte din puşcărie
Jurnalistul Radu Banciu a comentat, joi seară, redeschiderea dosarului Mineriada, în care se aduc acuzații de crimă împotriva umanității.
Banciu spune că sunt mari șanse ca Ion Iliescu să fie condamnat pe viață pentru genocid.
„E festival, în societatea românească e festival! S-a redeschis dosarul mineriadei. Domnule Iliescu, dacă veți fi încadrat la genocid, intrați la pușcărie și la 95 de ani, conform legislației europene. Atenție să nu vă prindă vreun genocid, că veți ieși numai cu picioarele înainte! Eu zic că poate fi încadrat ca un leu pentru genocid și atunci Iliescu va muri în pușcărie, nu în patul lui. Să sperăm că va fi o justiție până la capăt și să îl agațe și pe Iliescu cu ceva, dar nu cu Revoluția din decembrie, cum se așteaptă toată lumea, ci cu Mineriada, care n-a durat așa de mult, dar este o crimă împotriva umanității fabuloasă”, a declarat Banciu.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, redeschiderea dosarului Mineriadei, din perioada 13-15 iunie 1990. În acest dosar, cel mai important nume este cel al lui Ion Iliescu, care va fi audiat de către procurori privind evenimentele care s-au desfăşurat în acea perioadă.