RADU MAZĂRE apare în dosarul lui TONI GREBLĂ. Ce arată STENOGRAMELE DNA

| 03 feb, 17:25
Toni Greblă este acuzat de trafic de influență, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat. În referatul procurorilor DNA sunt redate mai multe mărturii, între numele care apar în document regăsindu-se şi cel al primarului de Constanţa, Radu Mazăre.

Potrivit referatului procurorilor DNA, începând cu luna august 2014, judecătorul GREBLĂ TONI a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri BÎRCINĂ ION (persoană apropiată relaţional), cetăţeanul turc COREKCI SEVKET, cetăţeanul moldovean VICTOR DOLGHI şi CONSTANTIN BARTOLOMEU SĂVOIU, cunoscut ca „Generalul".

"Cele cinci persoane menţionate au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană", spun procurorii.

În acest sens, procurorii redau, în referat, mai multe mărturii, între numele care apar în document regăsindu-se şi cel al primarului de Constanţa, Radu Mazăre.

Citeşte şi: Radu Mazăre primeşte LOVITURA FATALĂ de unde se aştepta mai puţin

 

Fragmente din referatul procurorilor:

"Membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit. Aceştia, în perioada 2014 – 2015, au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal; falsul vizând destinaţia reală a mărfurilor.

ION BÎRCINĂ împreună cu persoane din anturajul său (COSTIN ILIESCU şi NICOLAE ORBIŞOR) au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic. (...)

De asemenea, ION BÎRCINĂ, împreună cu SEVKET COREKCI şi cu sprijinul lui BARTOLOMEU CONSTANTIN SĂVOIU (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova"

Citeşte şi: DNA cere aviz pentru ARESTAREA lui Toni Greblă. Reacţia judecătorului CCR


"Declaraţia din 22.01.2015 a suspectului SĂVOIU BARTOLOMEU-CONSTANTIN, din care rezultă că, în luna august 2014, judecătorul TONI GREBLĂ, cunoscând că este o personalitate, cu multe cunoştinţe în domeniul internaţional, l-a rugat să-l însoţească pe BÎRCINĂ ION, în calitate de om de afaceri, la o expoziţie de franciză la Istanbul, motivaţia lui TONI GREBLĂ fiind aceea că BÎRCINĂ ION (zis „DAN") şi însoţitorul său turc, SEVKET COREKCI, nu vorbesc engleza foarte bine.

Interesul lui BÎRCINĂ ION şi a însoţitorului său era acela ca, prin personalitatea sa (SĂVOIU BARTOLOMEU-CONSTANTIN), să faciliteze contacte comerciale la nivel înalt pentru export de energie din România în Turcia.

Suspectul a mai arătat că TONI GREBLĂ l-a rugat, la începutul anului 2014, să găsească o bancă puternică, care să finanţeze o societate care are probleme de lichidităţi şi care are ca obiect de activitate creşterea struţilor pentru vânzarea la marile lanţuri de magazine, fiind vorba de societatea lui DENIS SURAKI, un apropiat al senatorului / judecătorului.

Suspectul a mai arătat că, împreună cu BÎRCINĂ şi SEVKET COREKCI şi respectiv preşedintele Asociaţiei Române de Franciză, a mai participat la vizita din Turcia un cetăţean basarabean. În cadrul vizitei, BÎRCINĂ ION s-a arătat interesat de afaceri cu cărbuni deoarece spunea că poate aduce cărbuni din Gorj deoarece este proprietarul unui zăcământ de cărbune."

"Declaraţia din 22.01.2015 a inculpatului DOLGHI VICTOR, din care rezultă acesta este asociat cu PRUNDIANU MIHAI şi CHETRAR VLADISLAV la firma S.C. BLUE ENERGIE S.R.L., având obiect principal de activitate construcţia de microhidrocentrale (până la acest moment societatea neîncheind niciun contract).
În fapt, societatea a închiriat spaţiul de la ICPE ELECTROCOND TECHNOLOGIES S.A.

Inculpatul a arătat că l-a cunoscut pe TONI GREBLĂ în urmă cu 2-3 ani, PRUNDIANU MIHAI fiind cel care i-a făcut cunoştinţă.

În ceea ce-l priveşte pe BÎRCINĂ ION, încă de când l-a cunoscut acesta şi-a manifestat interesul de a cumpăra produse din Republica Moldova, respectiv mezeluri, conserve sau late produse alimentare ce pot fi comercializate pe piaţa României. Inculpatul a arătat că l-a vizitat de două ori la biroul său din interiorul Aviaţiei Utilitare, de fiecare dată acesta insistând să se deplaseze în Republica Moldova la diferite fabrici cu specific alimentar.

Deşi i-a promis că merge în Republica Moldova, nu s-a ţinut de promisiune, evitând să dea curs solicitării acestuia deoarece, după o verificare pe internet, i s-a părut o persoană dubioasă, cu care nu poate face afaceri.

Inculpatul a arătat că l-a cunoscut pe SURAKI tot prin intermediul lui TONI GREBLĂ, care i l-a prezentat ca fiind patronul unei firme de struţi, spunându-i că, dacă are ceva produse de vânat, el poate procesa la ferma sa din jud. Giurgiu.

Citeşte şi: EXPLOZIV! În dosarul lui Toni Greblă apare NUMELE unui JURNALIST

Inculpatul a arătat, de asemenea, că s-a întâlnit, prin august – septembrie 2014, cu TONI GREBLĂ în Republica Macedonia (din fosta Iugoslavie) şi, de asemenea, s-au deplasat împreună în Grecia pentru 2-3 ore. Inculpatul a arătat că TONI GREBLĂ se afla în interes de serviciu în Republica Macedonia la un seminar organizat pe linia sa de judecător de Curte Constituţională.

La întrebarea procurorului, respectiv „Vreodată, în vreo împrejurare, aţi discutat cu TONI GEBLĂ sau cu BÎRCINĂ ION despre embargoul impus de Federaţia Rusă statelor Uniunii Europene ca răspuns la sancţiunilor instituite de aceasta?", inculpatul a arătat: „Refuz să răspund, nu ţin minte."

n declaraţia din 29.01.2015, suspectul TONI GREBLĂ a arătat că, îm urmă cu aproximativ un an, BÎRCINĂ ION i-a spus întâmplător că el vrea să înceapă o afacere cu carne sau produse din carne, intenţionând să închirieze un abator / carmangerie undeva în Transilvania. În vara – toamna anului 2014, BÎRCINĂ ION i-a cerut să-l însoţească la Istanbul la o expoziţie motivând că, dacă se duce singur, nu face o impresie bună.

TONI GREBLĂ l-a refuzat din considerente ce ţineau de activitatea la Curtea Constituţională, din discuţiile cu ION BÎRCINĂ reieşind că l-ar putea însoţi generalul SĂVOIU BARTOLOMEU-CONSTANTIN, lucru care s-a şi întâmplat.
După trei săptămâni, generalul SĂVOIU, cu care s-a întâlnit întâmplător, i-a lăudat finul, fără însă a-i da detalii cu privire la programul avut la Istanbul."

"Declaraţia din 02.02.015 a martorului SECIU OCTAVIAN – LUCHIAN (fost lucrător la Corpului de Control al Primului – Ministru şi respectiv inspector general la TRANSELECTRICA), din care rezultă că, în datele 25 şi 26.11.2011, pre vremea când ocupa funcţia de inspector general la TRANSELECTRICA, sub mandatul lui HORIA HĂHĂIANU, s-a întâlnit cu BÎRCINĂ ION, cu TONI GREBLĂ şi ulterior cu RADU MAZĂRE (ultima întâlnire având loc în 26.11.2011 la hotelul Oxford din Mamaia).

Procurorii redau în referat şi mai multe interceptări:

"- discuţia din 23.09.2014, orele 11.37, dintre BÎRCINĂ ION şi SEVKET COREKCI:
„...Mă scuzi de deranj. Dan, vreau să se întreb ceva. La energie, contractul la care firmă facem cu direct cu Turcia? Aici, ECOLOSTAGIU este firma Braşov. Ai înţeles?... Aşa... Da. Noi, care firma noastră face contract din Turcia? Firma noastră tot SILVOMET?... SILVOMET, da... Da, totu', contract ...orice contract tot face... în SILVOMET?... Da, SILVOMET."

- discuţia din 23.09.2014, orele 13.23, dintre BÎRCINĂ ION şi SĂVOIU BARTOLOMEU-CONSTANTIN:
„...Joi la 11, da?... Da, da. Vine şi domnu' FRÂNCU. Sunt foarte bucuros. Doi, alt lucru bun...vă aşteaptă amicu' meu după ce facem reuniunea. Îl iau pe SEVKET să meargă alături că e pe rază apropiat. Mă înţelegeţi?"

- discuţia din 22.09.2014, orele 13.09, dinte TONI GREBLĂ şi SĂVOIU BARTOLOMEU-CONSTANTIN (discuţie despre întâlnirea cu BÎRCINĂ ION):
„Da, excelenţă...Poţi vorbi? Bună ziua, dragule, poţi vorbi?...Da...dragule, m-am întors sâmbătă seara. Am fost de joi până sâmbătă cu prietenul nostru, care e un om deosebit. A fost o revelaţie, să ştii. E un om...aşa...E o întreagă...poa' să scrie o carte. E o saga, o saga întreagă a acestui om... Io ştiu. Zii care-i problema!... Deci, mă, să-ţi spun că am fost foarte mulţumit, foarte bucuros. Este şi avem multe lucruri de făcut... De acord... asta vroiam să spun. Sunt foarte bucuros că ne vom vedea şi cu el."

- discuţia din 22.09.2014, orele 17.42, dintre TONI GREBLĂ şi BÎRCINĂ ION (cu privire la întâlnirea din Turcia):
„...Să trăiţi, domnu' prefect!... Ce faci tu?... Nici eu nu mai ştiu. Am venit de la, din Turcia aseară şi acum plec la Alba Iulia... Aha, da... Da... Şi când vii de acolo? ... Păi SĂVOIU, SĂVOIU, vă povestesc eu cum e cu SĂVOIU. SĂVOIU e un pic dus de-acasă... Asta ţi-am spus de la început. El e bun numi pe relaţii. Atât!...D Da. Nu, e dus de-acasă. Acum că... are un prieten de la Braşov care are o instalaţie. Numai asta spune. Da' e bun acolo. E bine să ştii de el, să-l foloseşti aşa cum vrei tu, nu cum vrea el... da, ţi-am spus că e bun pentru relaţii, nu pentru altceva."

- discuţia din 14.10.2014, orele 12.27, dintre SEVKET COREKCI şi STAN CĂTĂLIN (interpus de-al lui BÎRCINĂ ION în firme):
„...Da. Deocamdată nu, adică aşteptăm! ... Ok! Aşteptăm! Ok! Şi al doilea lucru dacă aveţi vreun feed-back de la oferta noastră de cărbune. ...Amândoi acelaşi omu', ocupă acolo, care are făcut după dumneavoastră cunoştinţă, domnu' ATILLA KALKAVAN, amândoi răspunde el, ai înţeles? Adică spune mie, eu spun la dumneavoastră, deocamdată nu aveţi niciun răspuns nici la cărbuni, nici la porumb... Am înţeles că eu la întâlnirea aia cu cărbunele nu am participat..."

- discuţia din 16.10.2014, orele 16.11, dintre DOLGHI VICTOR şi un cetăţean din Letonia, pe nume „COSTEA" (discuţie purtată în limba rusă):
„Salut, Victor!... Salut! Deci şi eu voiam să te sun... Da... Deci am lămurit tot... Deci... Marfa care trece graniţa dinspre Bulgaria spre România la vamă...Deci...ea trece cu documente speciale, există documente speciale... Ştii şi tu!... Da, da, da! Documentele alea... da, documente speciale şi ea trece ... la vamă nu se plăteşte nimic. ... Păi, am înţeles. ..."

Citeşte şi: DE CE vor procurorii DNA să-l aresteze pe judecătorul CCR, TONI GREBLĂ

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ