Radu Mazăre: Primăria Constanța a pierdut definitiv acțiunile deținute la Portul Constanța
Primarul Constanței, Radu Mazăre, spune că municipalitatea a pierdut ”definitiv” acțiunile pe care le deținea la Administrația Porturilor Maritime, după ce CC a decis că transferul este neconstituțional, el adăugând că acest lucru înseamnă o pierdere de 2,5 milioane de euro la bugetul pentru 2015.
„Vreau să vă spun că acțiunile pe care Primăria le-a deținut la Portul Constanța le-am pierdut definitiv și nu le vom mai recupera niciodată. Asta înseamnă o pierdere în bugetul Primăriei pentru anul viitor de 2,5 milioane de euro pentru că a apărut hotărârea Curții Constituționale care nu spune cum credeam noi că acțiunile ar fi trebuit să fie date municipiului și nu Consiliului Local, ci spune că toată legea este neconstituțională, că transferul de acțiuni ar fi trebuit făcut pe bani, că Guvernul și Parlamentul ar trebui să stabilească o legislație specifică privitor la aceste transferuri. Cu alte cuvinte înseamnă că și alte porturi, aeroporturi și unități de-astea care au fost transferate către autoritățile locale au fost transferate neconstituționale având în vedere această hotărâre, dar sigur alea nu au fost atacate”, a declarat Radu Mazăre, joi, la finalul ședinței Consiliului Local, citat de Mediafax.
La începutul lunii octombrie, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională trecerea la Consiliul Local Constanţa a unui pachet de peste 1,3 milioane din acţiunile deţinute de stat la Administrația Porturilor Maritime Constanța, ceea ce reprezintă 20% din capitalul social.
În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60%, iar Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţin fiecare câte 20% din capital.