Radu Oprea (PSD): Sunt convins că dacă va fi repusă în funcţie Renate Weber, va fi atacată la CCR ordonanţa pe sănătate
Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a afirmat că este convins că, în cazul în care Renate Weber va fi repusă în funcţia de Avocat al Poporului, ea va ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorării alocaţiilor pentru copii şi cea prin care se introduce coplata în sistemul de sănătate.
„Decizia CCR privind revocarea Avocatului Poporului este un alt subiect de mare interes. Cred că toţi cetăţenii aşteaptă decizia de mâine din partea judecătorilor CCR. Noi ne aşteptăm să fie o decizie favorabilă, pentru că revocarea doamnei Renate Weber a fost ilegală şi neconstituţională şi această monstruoasă coaliţie a ilegalităţilor a ieşit din nou să atace statul de drept, din matca statului de drept. Sunt convins că, dacă doamna Renate Weber va fi din nou în funcţia de Avocat al Poporului, cu certitudine, motivele care au stat la baza demiterii ei, adică ordonanţa privind amânarea creşterii alocaţiilor şi ordonanţa privitoare la introducerea coplăţii, adică a privatizării sistemului sănătăţii, aşa cum este cunoscută, vor fi atacate la Curtea Constituţională”, a precizat Ştefan Radu Oprea, într-o conferinţă de presă luni, după şedinţa BPN al PSD.