Raed Arafat anunţă simplificări ale procesului de autorizare privind securitatea la incendiu
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, miercuri, că în cadrul şedinţei de guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care au fost aduse modificări legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica.
În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria, Raed Arafat a arătat că modificările sunt menite să simplifice procesul de avizare, autorizare privind securitatea la incendiu, să permită debirocratizarea şi reducerea poverii administrative, precum şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.
Secretarul de stat a menţionat că una dintre prevederi vizează exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor.
"Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de destinaţie ale unor încăperi aparţinând construcţiilor existente, în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executare de lucrări la acestea. Asta înseamnă că de acum unele lucrări se vor putea desfăşura mult mai simplu, mult mai uşor, fără să facem rabat la siguranţă, dar sunt multe din aceste lucruri care blocau luni de zile realizarea lor sau punerea în funcţiune, în aşteptarea avizelor şi autorizaţiilor. Deci de acum se va simplifica acest lucru şi există unele excepţii care apar prin actul normativ de modificare", a spus Arafat.
O altă prevedere este stabilirea termenului pentru obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2022, pentru construcţiile şi amenajările pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea conformării construcţiei la cerinţa de securitate la incendiu.
"Deci dacă există probe că avem finanţare şi că lucrările se vor desfăşura, se poate amâna până la sfârşitul anului 2022. Condiţia este să existe proba finanţării", a precizat Arafat.
Alte modificări aduse prin OUG sunt:
- Simplificarea etapei de avizare privind securitatea la incendiu, prin stabilirea unui document simplificat, la scenariul de securitate la incendiu preliminar, care are drept consecinţă facilitarea obţinerii autorizaţiilor de construcţie şi demararea investiţiilor.
- Crearea posibilităţii ca pentru obiectivele de investiţii publice avizul de securitate la incendiu să se emită în etapă de studiu de fezabilitate sau documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii.
- Menţinerea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu în cazul construcţiilor la care se schimbă destinaţia, în condiţiile în care noua destinaţie respectă toate prevederile reglementărilor privind securitatea la incendiu.
- Stabilirea unor sancţiuni "din ce în ce mai severe" la producerea sau introducerea pe piaţă şi comercializarea unor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor necertificate.
- Se elimină menţiunea referitoare la faptul că serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt servicii deconcentrate.
Arafat a arătat că "toate aceste măsuri de simplificare nu înseamnă că siguranţa va fi mai puţină, dar erau lucruri care blocau mii de cereri de autorizaţii" de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.
"Foarte greu se emit tocmai din cauza acestor complicaţii care erau în legislaţia actuală şi pentru asta lucrăm cam de doi ani pe acest act normativ şi acum mă bucur să îl scoatem pe o formă care a fost agreată de toţi avizatorii şi care sper că o să reuşească să deblocheze situaţia dar fără un efect negativ asupra siguranţei", a spus şeful DSU.
El a adăugat că termenul limită pentru aceste autorizaţii este decembrie 2022 "cu condiţia să se dovedească că există finanţare pentru realizarea modificărilor şi pentru a obţine autorizaţia la final".
Colonelul Benone Duduc, prezent la briefingul de după şedinţa Executivului, a vorbit de intenţia Ministerului de Interne de a promova un pachet de acte normative care să vizeze în principal simplificarea procesului de avizare autorizare privind securitatea la incendiu.
"Primul pas care trebuia parcurs era acela de a supune aprobării proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică cadrul normativ de la nivel de lege", a arătat el.
Tag-uri:
Raed Arafat, situatii de urgenta
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x