Raed Arafat, pus de Ponta în locul în care este cel mai bun

| 29 ian, 2014

Simpla înființare a noului Departament nu poate rezolva complet problema. După cum s-a văzut de atâtea ori, instituțiile sau mecanismele de reacție, oricât de bine concepute, se gripează în absența unor conducători care să știe să le gestioneze corespunzător.

Victor Ponta a anunțat în ședința de guvern că urmează să fie înființat în cadrul MAI un Departament privind situațiile de urgență, care va coordona activitatea ISU, a Inspectoratului General de Aviaţie, dar şi Ambulanța sau unităţile de primiri-urgenţe în cazuri deosebite, precum tragicul accident aviatic din munții Apuseni.

Prin înființarea acestui Departament, cabinetul condus de Victor Ponta mai face un pas în eficientizarea sistemului de reacție la situațiile de urgență. În acest sens, după destituirile și demisiile operate săptămâna trecută la conducerea MAI, IGSU sau ROMATSA, s-a trecut la o etapă mai constructivă, care a vizat implementarea unor soluții instituționale pentru ca autoritățile implicate în intervențiile care au loc în caz de accident sau calamitate să fie mult mai bine coordonate și să își desfășoare astfel activitatea la parametrii optimi.

Desigur, simpla înființare a noului Departament nu poate rezolva complet problema. După cum s-a văzut de atâtea ori, instituțiile sau mecanismele de reacție, oricât de bine concepute, se gripează în absența unor conducători care să știe să le gestioneze corespunzător.

De aceea, era extrem de important ca la conducerea noului Departament din cadrul MAI să fie numită o persoană care să dispună de experiență suficientă pentru a-i organiza activitatea la început de drum. Totodată, viitorului conducător al Departamentului trebuia să fie și un bun cunoscător al intervențiilor de urgență și să știe de ce tip de resurse este nevoie pentru ca asemenea situații să fie gestionate în mod operativ. În sfârșit, era nevoie de o persoană cu capacități de leadership dovedite, știut fiind că a coordona instituții din subordinea unor ministere diferite este o sarcină deosebit de dificilă.

Iar persoana potrivită unei asemenea funcții era în mod firesc Raed Arafat, așa cum pe bună dreptate a observat și premeirul Victor Ponta. ”Departamentul va fi sub conducerea unui secretar de stat şi evident cred că astăzi cel mai potrivit este domnul Arafat pe care-l voi şi numi astăzi în funcţie”, a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul ședinței de guvern.

Lăsând la o parte încercările de discreditare complet nedrepte lansate în urma perioadă de către presa portocalie, în încercarea de a găsi țapi ispășitori pentru greșelile flagrante ale STS, Raed Arafat are un nume fără pată. Zeci de mii de români îi datorează viața doctorului Arafat, un adevărat profesionist, care a luptat cu o dăruire formidabilă pentru a construi în România, țara sa adoptivă, un sistem medical de intervenție în situații de urgență. Iar succesul pe care îl are astăzi SMURD-ul reprezintă dovada vie a capacității lui Raed Arafat de a construi instituții de la zero, luptându-se cu factori de decizie și restricții bugetare și coalizând în jurul său profesioniști dispuși să se sacrifice pentru binele pacienților.

Numirea lui Raed Arafat era așadar perfect firească și legitimă, preluarea de către acesta a conducerii Departamentului pentru situații de urgență din cadrul MAI reprezentând o garanție a succesului instituției nou-înființate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ