Rafila, prima reacţie după cel mai grav bilanţ al pandemiei: ”Este un număr preocupant!”

| 26 ian, 18:41

Ministrul Sănătăţii Alexadru Rafila a declarat miercuri, când au fost înregistrate peste 34.000 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanţ de la declanşarea pandemiei, că este ”un număr preocupant”, similar cu ceea ce se întâmplă în alte ţări. ”Am estimat o astfel de evoluţie, generată de tulpina Omicron”, a declarat ministrul.

”Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate, ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost un pic mai redusă, astăzi s-au efectuat pentru prima dată în România aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr sigur că este preocupant, dar nu putea fi exclus din scenariile pe care  Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat de acum două săptămâni”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări.
”Este un număr de cazuri similar cu ceea se întâmplă în alte ţări. În Danemarca, o ţară cu 6 milioane de locuitori, ieri au fost 43.000 de cazuri, la o acoperire vacccinală de 81 la sută, în Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori - 30.000 de cazuri, în Portugalia, cu o populaţie similară şi cu o vaccinare de circa 20% - 57.000 de cazuri. Nu sunt cifre neaşteptate”, a mai declarat ministrul.
Potrivit acestuia, această evoluţie era estimată de specialişti.
”Am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron, nu este generată de altceva decât de o tulpină cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente. Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate, asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte ca să poată să protejeze persoanele vulnerabile mai ales de evoluţie către complicaţii şi mai ales către deces”, a mai afirmat ministrul.
Răspunzând unei întrebări, ministrul a prcizat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri, chiar dacă nu în perioada imediat următoare.
”Din punctul meu de vedere, creşterea va continua, dar nu în zilele următoare, va continua creşterea probabil săptămâna viitoare, după un nou ciclu. S-ar putea ca mâine, poimâine să avem o situaţie similară sau chiar ceva mai puţine cazuri pentru că noi venim după patru, cinci zile în care testarea a fost mai redusă datorită acestei perioade de zile libere. Noi, practic, ne referim astăzi, miercuri, la situaţia zilei de marţi,  care a fost prima zi de lucru după minivacanţa cu ocazia Unirii Principatelor Române”, a mai declarat ministrul.

 

Tag-uri: coronavirus, rafila
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ