Rafila: ”Am aflat cu surprindere că chiar a început să scadă numărul de teste destul de mult!”
Profesorul Alexandru Rafila atrage atenţia asupra faptului că numărul de teste pentru depistarea pacienţilor cu COVID-19 a scăzut cu 20% de la o zi la alta şi susţine, în acest context, că există "un blocaj”, întrucât Direcţiile de Sănătate Publică nu sunt încurajate să facă testări.
Rafila mai susţine că România a ajuns pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte proporţia cazurilor pozitive din testele efectuate, susţinând că acest lucru arată că autorităţile nu testează suficient.
"S-a întâmplat un fenomen ciudat: brusc numărul de teste s-a stabilizat, între ghilimele. Am ajuns să testăm la fel atunci când aveam 10.000 de pacienţi infectaţi zilnic, ca şi atunci când aveam 5.000 de pacienţi. Mai mult, astăzi am aflat cu surprindere că chiar a început să scadă numărul de teste destul de mult, a scăzut într-o singură zi cu 20%, astăzi am avut aproape 8.000 de cazuri, am avut doar 30.000 de teste, ceea ce este anormal, pentru că, de fapt, există un blocaj undeva. Unde este acest blocaj? Blocajul cred că este undeva în zona Direcţiilor de Sănătate Publică care nu sunt încurajate să investigheze toate focarele epidemiologice, să identifice contacţii, să vadă dacă există cea mai mică simptomatologie care ar trebui să ducă la efectuarea unui test. Pentru că toate ţările care au ajuns să controleze într-adevăr pandemia au făcut acest lucru: cu cât a crescut numărul de cazuri a crescut testarea şi acest lucru a permis izolarea celor infectaţi şi oprirea transmiterii. Oprirea transmiterii doar prin măsuri nemedicale - carantină în diverse oraşe, închiderea şcolilor, închiderea pieţelor - nu este o soluţie pentru că ea afectează, de multe ori, fundamentele societăţii. Sigur că într-o criză majoră iei măsuri extreme, nimeni nu spune lucrul ăsta, că nu se poate face, dar trebuie să fim raţionali şi să dezvoltăm acele zone ale sănătăţii publice care pot să ducă la controlul pandemiei”, a afirmat Alexandru Rafila, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti.
Acesta a precizat că printre măsurile care ar trebui luate se numără testarea periodică a personalului medical, nu doar a celui care intră în contact cu pacienţii cu COVID-19, iar testele rapide ar putea fi folosite, "cu condiţia ca acestea să fie de bună calitate”.
Alexandru Rafila a atras atenţia şi asupra faptului că există "disproporţii” în ceea ce priveşte testarea şi numărul de pacienţi depistaţi de la un judeţ la altul.
"Am ajuns pe locul 1 în Uniunea Europeană la proporţia cazurilor pozitive. Ieri, de exemplu, a fost de peste 40% proporţia testelor pozitive. Asta ce-mi arată? Că am luat la persoane simptomatice, dar nu m-am dus la nimeni din jurul lor, cam jumate era pozitivi, dar lucrul ăsta este foarte periculos, pentru că eu nu reuşesc să testez pe cine trebuie”, a mai afirmat Rafila.
El a arătat că România înregistrează între 25 şi 43% teste pozitive, catalogând procentul drept unul "enorm” raportat la ceea ce se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x