Rafila, noi declarații despre măsurile de relaxare: ”Trebuie luate gradual!”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că măsurile de relaxare trebuie luate gradual, întrucât, dacă sunt scoase toate restricţiile într-o singură etapă, atunci există risc de reîntoarcere la acestea, menţionând că nimeni nu îşi doreşte acest lucru. El a afirmat că îşi doreşte ca sărbătorile de Paşte să fie fără restricţii.
Rafila a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că o primă măsură care ar putea fi luată se referă la renunţarea la purtarea măştii de protecţie în exterior.
“O primă măsură va fi legată de renunţarea la utilizarea măştilor în exterior, mai puţin în spaţiile extrem de aglomerate, e o măsură de bun simţ, şi ulterior alte măsuri. Din punctul meu de vedere trebuie să permită reîntoarcerea la o activitate economică şi socială normală şi mai ales predictibilitatea organizării diferitelor tipuri de activităţi economice în perioada următoare. Săptămâna trecută chiar am aprobat ordinul acela de constituire a unui Comitet Consultativ cu reprezentanţii diverselor industrii încât să putem să luăm aceste măsuri după consultare cu dânşii, concertat, sigur măsurile trebuie luate prin decizia Guvernului României, nu e vorba doar de Ministerul Sănătăţii, dar ne dorim să avem un calendar clar şi care să ţină cont de nişte indicatori măsurabil. Una este să vrei şi altceva este să menţii sustenabil o anumită decizie cât mai mult timp sau definitiv aşa cum ne dorim cu toţii”, a transmis Alexandru Rafila.
El a precizat că măsurile de relaxare trebuie luate gradual.
“Măsurile de relaxare totdeauna trebuie luate gradual, mai ales că suntem într-o situaţie în care scăderea numărului de cazuri nu s-a corelat cu o scădere la fel de rapidă a numărului de cazuri internate în spital şi mai puţin s-a corelat cu numărul de cazuri care este înregistrat în secţiile de Terapie Intensivă. Ne-am cantonat în jurul a 1100 de cazuri în secţiile de Terapie Intensivă şi aşteptăm ca şi aceşti indicatori să intră într-o scădere constantă încât să permită ridicarea acestor măsuri, grija totdeauna este legată de asigurarea capacităţii de acordare a asistenţei medicale şi în mod evident nimeni nu vrea restricţii, toată lumea vrea relaxări şi noi vrem acest lucru şi Guvernul vrea acest lucru, dar lucrul ăsta trebuie făcut echilibrat şi ţinând cont de ceea ce se întâmplă în spitalele din România”, a explicat ministrul Sănătăţii.
El a precizat că îşi doreşte ca sărbătorile de Paşte să aibă loc fără niciun fel de restricţii.
“În continuare trebuie să vedem un timp cum funcţionează măsurile. Vă dau un exemplu. Dacă, de exemplu, se scoate masca în exterior, să vedem dacă acest lucru are impact asupra creşterii numărului de cazuri sau nu are. Nu are impact atunci mergem la pasul următor. Dacă scoţi toate măsurile într-o singură etapă, există un risc de rebound, reîntoarcere şi nu cred că vrea nimeni să se reîntoarcă, trebuie să facem lucrurile acestea echilibrat şi etapizat. Că o să fie două etape sau trei etape asta nu am de unde să ştiu, eu sper să fie cât mai puţine etape şi lucrurile să se întâmple cât mai repede, dar cu echilibru şi cu profesionalism cred că putem să depăşim împreună aceaste săptămâni de nerăbdare, care sunt justificate. Şi eu îmi doresc să putem să avem sărbătorile de Paşte fără restricţii în România”, a transmis Alexandru Rafila, conform News.ro.
El a menţionat că un indicator important pentru luarea măsurilor de relaxare este numărul persoanelor internate la ATI, acest procent trebuie să ajungă sub 50%. În prezent, sunt 1800 de paturi de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID, iar numărul celor internaţi trebuie să scadă sub 900.
Tag-uri:
coronavirus, masuri de relaxare
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x