RAFINĂRIILE româneşti ajung una după alta fier vechi!

| 19 feb, 14:09

Compania OMV Petrom va demola o parte din construcţiile şi instalaţiile aflate pe platforma rafinăriei Arpechim Piteşti, pentru a construi depozite de carburanţi şi produse petroliere. De asemenea, rafinaria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi, după ce firma care deţine participaţia majoritară a votat în AGA o propunere în acest sens pe care a introdus-o pe ordinea de zi.

Două dintre cele mai mari rafinării din ţară, Arpechim Piteşti, deţinută de OMV Petrom, şi RAFO Oneşti, controlată de cetăţeanul rus Iakov Goldovskiy, vor fi vândute la fier vechi din cauză că activitatea de bază nu mai este rentabilă. La Arpechim, o parte din construcţii şi instalaţii va fi utilizată însă pentru depozit de carburanţi.

"Ce este sigur este că avem un dialog permanent cu autorităţile în privinţa Arpechim. Nu avem niciun cumpărător pentru această rafinărie. Noi vrem să o transformăm într-un depozit de carburanţi, iar pentru asta este nevoie să fie demolate unele active. Am înaintat deja o cerere în aces sens autorităţilor competente", a declarat joi Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

Rafinăria Arpechim este închisă din 2011, la acea dată conducerea OMV Petrom considerând că opţiunea vânzării nu era fezabilă în contextul în care compania nu a găsit un cumpărător "credibil" care să aibă expertiza şi resursele financiare pentru operarea unităţii.

Rafinăria avea o capacitate nominală de prelucrare a circa 3,5 milioane tone de ţiţei pe an şi a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic, prima instalaţie fiind inaugurată în 1964.

Mariana Gheoghe afirma, în februarie 2013, că OMV Petrom va demola Arpechim dacă nu va găsi un cumpărător.

OMV Petrom a încercat să vândă rafinăria către o companie care să o utilizeze atât pentru producţia de carburanţi, cât şi de materii prime pentru combinatul Oltchim.

Diverşi reprezentanţi ai statului au declarat de mai multe ori în ultimii ani că partea de petrochimie a rafinăriei va trebui cumpărată de acelaşi investitor care va cumpăra combinatrul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, având în vedere că Arpechim era principalul furnizor de materii prime al combinatului.

Statul nu a reuşit însă să vândă Oltchim, combinatul fiind în prezent în insolvenţă.

RAFO se rade

AGA Rafo Oneşti a decis ca rafinăria să fie vândută la fier vechi. "Se aprobă împuternicirea directorului general al RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei. Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second-hand, dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor", se arată în raportul cu decizia AGA transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti.

Terenul rafinăriei urmează să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice.

Acest punct a fost aprobat cu votul acţionarului majoritar, firma Petrochemical Holding din Viena, care l-a şi introdus pe ordinea de zi la începutul lunii februarie. Voturile pentru exprimate reprezintă 96,51% din acţiunile RAFO, participaţie deţinutăde Petrochemical Holding, controlată de Iakov Goldovskiy. Restul de 3,48% aparţine mai multor acţionari.

Platforma petrochimică Borzeşti, din care a făcut parte şi rafinaria RAFO, a fost dezvoltatăa în 1964. Rafinaria a fost construită pentru a prelucra ţitei sulfuros de import.

Înainte de 1990 funcţionau zece rafinării în ţară. În prezent doar trei mai produc carburanţi, şi anume Petromidia (KazMunayGaz), Petrobrazi (OMV Petrom) şi Petrotel (Lukoil).

 

Tag-uri: Petrom, rafinarii, RAFO
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ