Raiffeisen Bank a majorat plafonul de credite cu garanţie JEREMIE

| 29 aug, 2013

Raiffeisen Bank şi-a majorat plafonul de credite cu garanţie JEREMIE, punând astfel la dispoziţia IMM-urilor un total de 172,5 milioane euro, potrivit unui comunicat al băncii, citat de Agerpres.

Companiile IMM pot aplica la credite pentru finanţarea capitalului de lucru, precum şi pentru finanţarea investiţiilor, cu o maturitate extinsă până la 10 ani. În plus, companiile IMM cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane euro pot beneficia de credite pentru capital de lucru de tip revolving, cu posibilitatea deschiderii de acreditive.

Potrivit băncii, garanţia JEREMIE acoperă 80% din valoarea creditului, fără niciun cost pentru firme. Plafonul maxim al creditului este de 1.875.000 de euro, cu excepţia companiilor IMM care îşi desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier, pentru care plafonul maxim este de 937.500 de euro.

"Din aprilie 2011, peste 1.100 de clienţi IMM au beneficiat de acces la finanţare în condiţii avantajoase, bazate pe parteneriatul Raiffeisen Bank - EIF. Astfel aceste companii au reuşit să-şi crească sau să-şi consolideze afacerile, în condiţiile unui climat economic dificil. Suplimentarea plafonului alocat Raiffeisen Bank vine să confirme dorinţa băncii de a se implica activ în absorbţia fondurilor europene alocate României, cu efect direct asupra dezvoltării economice", a declarat Vladimir Kalinov, vicepreşedinte Retail Raiffeisen Bank.

Creditele cu garanţia JEREMIE pot fi accesate de către companiile de tip IMM, conform definiţiei europene (cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro şi maximum 250 de angajaţi, inclusiv start-up). Facilităţile se acordă atât în lei, cât şi în euro, cu respectarea Regulamentului BNR, 17/2012 şi sunt destinate finanţării investiţiilor, acoperirii nevoilor de capital de lucru, consolidării sau dezvoltării activităţii (ca de exemplu achiziţia de materie primă, semifabricate şi stocuri, cheltuieli cu forţa de muncă, creanţe comerciale, utilităţi etc).

Raiffeisen Bank oferă credite noi pentru companiile IMM care îşi desfăşoară activitatea în sectoare eligibile, conform programului JEREMIE, cum ar fi: producţie, construcţii, retail, transport, turism, servicii, etc. IMM-urile care accesează credite cu garanţie JEREMIE nu trebuie să se afle în stare de dificultate financiară, faliment ori lichidare, trebuie să-şi fi îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor către bugetele componente ale bugetului general consolidat, reprezentantul legal să nu fi fost condamnat în ultimii 3 ani.

JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterpises) este o initiaţivă a Fondului European de Investiţii (FEI) pentru sprijinirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii, prin instrumente financiare finanţate din fondurile structurale alocate statelor membre. În România, iniţiativa JEREMIE este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Garanţia JEREMIE este considerată ajutor de minimis, ceea ce impune respectarea valorii cumulate a ajutoarelor de minimis primite în ultimii 3 ani fiscali consecutivi încheiaţi de maximum 200.000 de euro în echivalent lei, respectiv 100.000 de euro pentru companii IMM care activează în transportul rutier

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ