Raluca Prună: Rog procurorii să facă un pas înainte și să candideze pentru funcția de Procuror general

| 25 feb, 15:44

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că nu s-a înscris nimeni până acum pentru a ocupa funcția de Procuror general, dar îi asigură pe cei interesați că vor avea cu toții o șansă egală.

”Nu am primit nicio candidatură. Suntem în etapa în care am lansat public procedura și avem termen până pe 16 martie. Profit de ocazie să asigur toți procurorii care au vocație, integritate viziune și curaj să se înscrie pentru că toți vor avea șansă egală, indiferent de zvonuri.

Nu e decât o procedură deschisă și îi rog din nou să facă un pas înainte și, dacă sunt dedicați profesiei, să candideze”, a declarat Raluca Prună.

Acesta a reitrat poziția pe care o are în scandalul așa-ziselor lucrări științifice scrise în detenție, precizând că, în opinia sa, ”locul cercetării științifice nu este în penitenciar”.

”Comunicatul guvernului a fost foarte clar. Am spus care e opțiunea mea: locul cercetării științifice nu e în penitenciar, dar s-ar putea să găsim o soluție pentru cei care au făcut cercetare științifică în activitatea lor profesională. Spun ”s-ar putea”, nu dau știre, ca acest beneficiu să rămână”, a mai declarat ministrul.

Ea a mai spus că beneficiul înscris în lege este unul discriminatoriu deoarece un deținut care scrie o carte primește o reducere de pedeapsă de 30 de zile, iar unul care face o muncă fizică primește o zi de libertate pentru fiecare patru zile muncite. Prună a mai afirmat că un brutar care își face treaba bine nu este mai puțin meritoriu decât un avocat bun, important fiind ca fiecare să-și facă meseria așa cum trebuie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ