Raluca Turcan: ”1.000 de persoane vor fi angajate pentru recalcularea pensiilor!”
Personalul din casele teritoriale de pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi, pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022, pentru evaluarea dosarelor de pensii, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Procesul de evaluare a celor aproximativ 5 milioane de pensii din sistemul public va sta la baza recalculării ulterioare a pensiilor, după o nouă formulă care să înlăture inechitățile din prezent, astfel încât, pentru contribuții egale, pensiile să fie egale indiferent de gen sau de data ieșirii la pensie, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă.
Ordonanța de urgență adoptată miercuri stabilește selectarea prin concurs a 1.000 de persoane, 800 cu studii superioare și 200 cu studii liceale, care vor desfășura activitatea în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022.
„Ne-am asumat, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență, să finalizăm procesul de digitalizare a celor 5 milioane de dosare de pensii până la sfârșitul lui 2022. Pentru a putea respecta acest termen, avem nevoie urgentă de suplimentarea personalului din casele de pensii din toată țara. Digitalizarea dosarelor de pensii este o etapă esențială a procesului de reformă, pentru că ea va permite ulterior recalcularea tuturor pensiilor din România conform noii legi pe care o avem în lucru. Vrem să respectăm calendarul asumat pentru reforma sistemului de pensii, pentru că au fost deja prea mulți ani în care pensionarii au avut de suferit”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Datele din prezent arată că un funcționar dintr-un compartiment de specialitate din casele teritoriale de pensii prestează deja servicii în folosul unui număr de aproximativ 1.800 de pensionari.
În aceste condiții, numărul necesar de personal în structurile CNPP este estimat la 5.500 de angajați, față de 3.480 câți există în prezent, din care doar 3.186 au atribuții de stabilire și plată a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de acte normative cu caracter special gestionate de Casa Națională de Pensii Publice, precum și de evidență a asiguraților și activitățile conexe.
Salariile celor 1.000 de persoane selectate vor fi cele prevăzute de Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și vor fi suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Metodologia de repartizare a posturilor urmează să fie stabilită de președintele Casei Naționale de Pensii Publice.
Tag-uri:
pensii, Raluca Turcan
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x