Raport IJ la controlul lucrărilor deținuților: S-a constatat existența unei reglementări insuficiente

| 15 ian, 17:32

Inspecția Judiciară a constatat, în urma controlului privind aplicarea dispozițiilor în cazul eliberării condiționate a deținuților care au scris cărți, că există o reglementare insuficientă și că lipsesc criteriile obiective în stabilirea caracterului științific al lucrărilor elaborate și publicate, a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

"Din verificări a rezultat faptul că situația diferă de la un penitenciar la altul. Sunt penitenciare cu un număr mai ridicat de astfel de lucrări — Rahova, Jilava, Poarta Albă, Găești, Drobeta Turnu Severin, dar și penitenciare unde nu au existat cereri pentru elaborarea unor lucrări științifice — Târgu Mureș, Botoșani. Una dintre vulnerabilități este reprezentată de faptul că există o insuficientă reglementare a condițiilor și procedurii în care persoanele private de libertate beneficiază de liberarea condiționată ca urmare a elaborării unor lucrări științifice. O altă disfuncție constatată ar fi lipsa unor criterii obiective în stabilirea caracterului științific al lucrării elaborate și publicate", a precizat oficialul IJ, potrivit sursei citate.

Alin Alexandru a arătat că reglementările în această materie se rezumă doar la art. 96 alin. 1 lit. f) în legătură cu dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de reducerea pedepselor pe baza elaborării unor lucrări științifice. Potrivit concluziilor IJ, deși legea impunea obligativitatea adoptării unui regulament de aplicare a dispozițiilor Legii 254/2013, până la data efectuării verificărilor, acesta nu a fost elaborat.

Referitor la vulnerabilitățile reținute de către inspectori, Alin Alexandru a menționat că IJ va da publicității raportul de control în integralitate după ce plenul se va pronunța asupra acestuia. Inspecția Judiciară a înaintat raportul în 15 decembrie 2015 către Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca Secția de judecători să îl discute în ședința viitoare.

Controlul a vizat o perioadă de doi ani, respectiv 2014 și 2015.

Plenul CSM a dispus în 15 septembrie 2015 sesizarea IJ pentru efectuarea unui control tematic cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal de către judecătorii de supraveghere a privării de libertate și instanțele de judecată.

Alin Alexandru a precizat că inspectorul șef a dispus prin ordin, în 29 septembrie 2015, constituirea unei echipe de control formate din șase inspectori judiciari având în vedere complexitatea verificărilor.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ