Rareș Bogdan - un propagandist acoperit în presă
Rareş Bogdan nu s-a mărginit să dezmintă orice legătură cu serviciile de informații românești, dar a răspuns cu insulte extrem de virulente, amenințându-l pe Victor Ponta cu noi dezvăluiri și afirmând că acesta are coeficientul de inteligență al unui storcător de fructe.
Încă o ciocnire a făcut deliciul presei, de această dată unul din protagoniști fiind chiar un jurnalist, Rareș Bogdan. Schimbul dur de replici a survenit în urma dezvăluirilor acestuia cu privire la vacanța petrecută în Dubai de premierul Victor Ponta. În timp ce în restul presei s-au speculat posibile legături cu evenimentul din Formula 1 ce se desfășura în acelaşi weekend, Rareş Bogdan a făcut o seamă de aprecieri ce ar putea fi considerate jignitoare cu privire la viața de familie a premierului, nu în ultimul rând făcând public un bon de casă reprezentând pretinsa consumație a premierului într-un club exclusivist. Trebuie menționat că, privit cu toată onestitatea, duelul între cei doi era inevitabil, încă de când jurnalistul a făcut precizări pe Facebook din care rezulta că l-ar fi invitat nu lipsit de părtinire pe premier la una din cele două dezbateri electorale cu Klaus Iohannis. Din acest punct de vedere este de înțeles tonul caustic al premierului Victor Ponta, care a precizat că a fost în concediu pe banii săi, nu pe bani publici, dar și că el nu consumă whisky precum ”un alt președinte” și așa cum ar rezulta din nota de plată prezentată de jurnalistul Rareş Bogdan.
Citeşte şi: Ion Cristoiu îl pune din nou la zid pe Rareș Bogdan: Mitocan
"După un an foarte greu, m-am dus câteva zile în concediu, pe banii mei, nu pe banii Guvernului. Toate minciunile şi poveştile pe care le-aţi văzut - stăteaţi aseară să pândiţi avioane private care urmau să vină din luna, note de plata despre ceva... cel puţin cei care mă cunosc de 40 de ani ştiu că nu beu whisky, poate alţi preşedinţi, nu eu. Toate aceste lucruri fac parte dintr-un scenariu care s-a construit. De când domnul Turcescu s-a desconsirat, a rămas doar Rareş Bogdan ofiţer acoperit care prezintă aceste lucruri", a declarat Victor Ponta, referindu-se după toate probabilitățile la relația specială pe care o are Rareș Bogdan cu Traian Băsescu, căruia i-a luat în ultimii ani o serie de interviuri suspect de comode.
Replica premierului a determinat reacția furibundă a moderatorului Rareș Bogdan. Acesta nu s-a mărginit să dezmintă orice legătură cu serviciile de informații românești, dar a răspuns cu insulte extrem de virulente, jurnalistul amenințându-l pe premier cu noi dezvăluiri și afirmând că acesta are coeficientul de inteligență al unui storcător de fructe.
Citeşte şi: Rareş Bogdan, replică USTURĂTOARE pentru Victor Ponta
Acum, că a fost sau nu primul-ministru în acel concediu este o problemă separată, care ține de viața sa particulară. Dacă însă Rareș Bogdan are în prezent astfel de curiozități și partipriuri, pe care nu și le-a exprimat să zicem și vizavi de Traian Băsescu, în timp ce lansează invitații ipocrite la dezbateri politice aparent imparțiale, ne este aproape imposibil să nu-l corectăm pe premier. Nu, Rareș Bogdan nu este ofițer acoperit, este doar un propagandist acoperit în presă.