Rareş Bogdan: Bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie, la primul tur al prezidenţialelor
Prim-vicepreşedintele liberal Rareş Bogdan a declarat, miercuri, că "bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie", la primul tur al alegerilor prezidenţiale, menţionând că, la următoarea vizită de la Casa Albă, în Biroul Oval, alături de preşedintele SUA, trebuie să stea preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă.
"În urmă cu şapte ani am fost în Biroul Oval, în calitate de jurnalist, mi-am amintit, preşedintele Iohannis stătea pe acelaşi fotoliu, în partea cealaltă stătea un alt preşedinte - Donald Trump - şi mi-am amintit de acel moment. (...) Vă spun că bătălia cea mai importantă pentru Partidul Naţional Liberal este pe 15 (septembrie - n.r.), pentru că în acel birou, nu ştiu cu ce preşedinte, cu actualul de la Casa Albă sau cu altul, dar să ducem tot un liberal. La următoarea vizită de la Casa Albă, acolo, în acel Birou Oval, trebuie să stea preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă. Eu cred că este extrem de bine pregătit pentru această poziţie şi vă cer să nu vă opriţi după data de 10 (iunie - n.r.), pentru că bătălia noastră cea mai mare este pe data de 15 (septembrie - n.r.)", a afirmat Rareş Bogdan, la Conferinţa regională "Europa în fiecare localitate", organizată de TNL Bucureşti.
El a spus că PNL se bate pentru primul loc la alegerile europarlamentare.
"Bătălia va fi una epică pentru că vorbim de o bătălie pentru Europa, vorbim de o bătălie pentru democraţie şi pentru occidentalizare. (...) România are o şansă, Partidul Naţional Liberal are o şansă. În urmă cu cinci ani, în faţa dumneavoastră am spus: PNL va câştiga alegerile europarlamentare şi foarte mulţi erau sceptici. Acum vă spun că PNL se bate pentru primul loc la sfârşitul zilei de 9 iunie şi, dacă nu luăm locul unu, vom lua 100% locul 2, dar ne batem pentru locul 1", a spus Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL s-a referit şi la alegerile locale, menţionând că liberalii au o şansă istorică pentru Capitală cu Sebastian Burduja.
"Ştiu că părea că intră cu a doua şansă, eu vă spun că, dacă facem ce trebuie şi dacă ducem campania la nivelul care a fost la început, cu turarea motoarelor, Sebastian Burduja, avem o şansă istorică pentru Capitală. Şi n-o spun doar din respect şi din drag faţă de Sebastian şi pentru a da încredere colegilor noştri din Organizaţia Bucureşti, ci pentru că în acest an alegerile la Bucureşti se vor câştiga cu sub 30%, pentru că cei trei candidaţi importanţi au bazine electorale aproape similare, care pot să îi ducă la o diferenţă care ţine strict de mobilizare şi de ultimele zile din campania electorală. Dacă facem ce trebuie, Sebastian va fi între 24% şi 28%, exact cum vor fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan", a susţinut Rareş Bogdan.
Liderul liberal a spus că Burduja este cel mai bine pregătit dintre candidaţi.
"Credeţi-mă şi ştiţi asta foarte bine, este cel mai bine pregătit dintre ei, pentru că ceilalţi doi au dovedit, în ultimii 20 de ani, am văzut cum a fost condus Bucureştiul. Acum e nevoie de o restartare, pe care am văzut-o prima dată la Sibiu, cu Klaus Iohannis, care a ştiut să folosească fondurile europene şi capacitatea extraordinară de negociere la nivel internaţional, apoi am văzut-o la Cluj, am văzut-o la Suceava şi am văzut-o la Oradea", a adăugat Rareş Bogdan.
Potrivit acestuia, "Nicuşor Dan a fost un excelent om din societatea civilă, dar a fost şi este o calamitate, un dezastru de manager al unei capitale, care este departe de o capitală europeană, aşa cum arată ea astăzi".
Rareş Bogdan a subliniat că este important să le fie explicat votanţilor lui Nicuşor Dan de acum patru ani că, "în acest moment, Partidul Naţional Liberal are candidat viabil, valabil şi care trebuie să primească voturile lor, pentru că ştie ce are de făcut, în parteneriat cu viitorul guvern, cu Consiliul General".
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x