Rareş Bogdan: La şedinţa coaliţiei pentru decizia privind organizarea alegerilor vom analiza toate variantele

| 12 feb, 20:00

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că în şedinţa coaliţiei, care va avea la ora 16,00, se va lua cea mai bună decizie pentru organizarea alegerilor în acest an, menţionând că sunt pe masă toate variantele şi pentru comasare şi pentru desfăşurarea lor separată.

 

El a precizat că este exclus ca PNL să susţină la alegerile prezidenţiale un alt candidat decât cel al partidului, menţionând că nu există nicio şansă să sprijine un candidat al PSD.
"Avem la ora 16.00 şedinţă de coaliţie la Guvern în care ne vom întâlni în Consiliul de coordonare a coaliţiei pentru a alege cea mai bună decizie pentru organizarea alegerilor în acest an. Vom vedea, vom pune pe masă toate variantele, vom aduce şi argumente pentru comasare, dar şi argumente pentru a merge pentru toate cele 5 duminici de alegeri singuri în alegeri pentru că până la urmă avem şi sondaje de opinie, avem şi focus grupuri, avem şi discuţii cu societatea civilă, avem şi monitorizările pe ceea ce s-a discutat în mass media şi în spaţiul public în ultima săptămână, că aşa e normal, să ascultăm vocea poporului şi vocea tuturor pentru a alege cea mai bun decizie", a precizat Rareş Bogdan, la sediul PNL.
El a menţionat că există exemple la nivel european în care se organizează alegeri comasate, menţionând în acest sens 7 state - "landuri din Germania, regiuni din Italia, Belgia, inclusiv parlamentare, Ungaria, Islanda, Luxemburg, Portugalia", dar şi state în care sunt doar alegeri europarlamentare.
"Pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate şi dacă eu aş fi sigur că românii nu şi-ar pierde apetenţa spre ultimele două duminici de alegeri din acest an şi vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile, sincer, nu-i o problemă de bani, pentru că democraţia costă, acum că plătim 800 de milioane sau plătim 600 de milioane sau 650 de milioane, nu acolo stă marea economie a României, important este să fie reprezentativitate şi să oprim extremismul, pentru că ăsta este cel mai mare pericol pentru România", a mai spus Rareş Bogdan.
Potrivit lui Rareş Bogdan, "stabilitatea este cheia următorilor ani".
"Am urmărit cu mare atenţie declaraţiile făcute de preşedintele Rusiei care sunt îngrijorătoare la adresa liniştii Europei pentru următoarea perioadă. Pentru noi e nevoie de stabilitate, stabilitate este cheia următorilor ani, iar România trece printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere economic, din punct de vedere al stabilităţii, din punct de vedere al modului în care este privită la nivel european, asta trebuie să se răsfrângă şi în viaţa de zi cu zi", a adăugat el.
Întrebat dacă PNL şi PSD ar merge cu candidat comun la prezidenţiale şi Primăria Capitalei, Bogdan a menţionat că nu se pune problema unui candidat altul decât al Partidului Naţional Liberal pentru preşedinţie.
"Partidul Naţional Liberal este obligat de istoria sa, suntem un partid cu blazon, chiar dacă uşor blazat în această perioadă, sper să le scot blazarea colegilor mei din ţară şi să înţeleagă că avem o şansă foarte importantă, dar trebuie să vorbim cu oamenii, să ieşim în media, să stăm pe stradă între oameni, să nu-i ocolim, nu se pune problema unui candidat altul decât al Partidului Naţional Liberal pentru preşedinţie, exclus", a adăugat Bogdan
El a spus, legat de varianta candidaturilor comune PNL şi PSD în alegeri, că nu este exclus atâta timp cât candidatul la preşedinţie este Nicolae Ciucă.
"Nu este exclus absolut nimic, dar asta dacă vor înţelege cu toţii că Nicolae Ciucă este cea mai bună opţiune pentru România, mai ales privind contextul internaţional, îi aşteptăm pe toţi să-l susţină. Noi nu stăm în momentul ăsta pe ideea că trebuie neapărat să vină o variantă a noastră. Noi suntem oameni care colaborăm, oameni care dialogăm, oameni care venim cu argumente şi nu venim să impunem ceva, că nu suntem veniţi dinspre est cu cizma sovietică, noi stăm nişte oameni raţionali care am construit democraţia în această ţară, care am modernizat România istoric şi participăm acum la ceea ce înseamnă digitalizare şi dezvoltare", a adăugat Rareş Bogdan.
El a adăugat că în coaliţie "discuţiile vor fi civilizate şi argumentate".
"Nimeni nu se pune pe picioarele din spate. Se vor discuta toate (variantele - n.r.). De ce nu cinci duminici de alegeri, de ce nu alegeri singure europarlamentare", a adăugat Rareş Bogdan.
Întrebat în legătură cu informaţiile că lideri ai PSD ar dori ca PNL să ia Primăria Capitalei, funcţia de premier şi paritate pe liste comune la Parlament pentru a-l susţine pe Marcel Ciolacu la preşedinţie, Rareş Bogdan a spus că nu există nicio şansă în acest sens.
"PNL va avea candidat la prezidenţiale şi va câştiga alegerile. În rest, putem discuta absolut orice, putem primi sprijin de oriunde, toată lumea, pot şi cei de la USR să ne susţină, pot şi cei de la PMP să ne susţină, cei de la PSD sunt bine veniţi în frontul pro democratic pentru România", a mai spus Rareş Bogdan.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ