Rareş Bogdan nu-şi fardează doar pomeţii, ci şi istoria liberalilor

Rareș Bogdan a servit de curând publicului una caldă și una rece. Să începem cu cele bune, căci așa este corect și orice referire la ”regimul fanariot” instituit de Traian Băsescu este binevenită. S-a făcut, deci, menționare la două episoade, poate cele mai reprezentative în registrul jenant, pentru ce a însemnat perioada ”domniei” autocratice a lui Traian Băsescu, și anume introducerea forțată în politica și executivul românesc a două personaje funeste, ambele Elene prezidențiale: EBA și Udrea. Una trimisă cu proptele la Bruxelles, cealaltă impusă ministru în guvernul Boc. Din păcate, jurnalistul face aceste precizări binevenite în încheierea unui expozeu în același timp nedrept și viciat despre dezavantajul propunerii Ramonei Mănescu pentru Transporturi.

Ca observator politic, Rareș Bogdan ar trebui să-și exerseze mai des obiectivismul și să suprime orice fel de subiectivism manifestat sub formă unor antipatii personale. Nu poți fi un comentator politic credibil în momentul care încerci să contraargumentezi numirea cuiva despre care tu însuți afirmi, cu subiect și predicat, că ”este un om pe care este greu să-l ataci cu ceva, e un om care putea fi promovat” dar probabil în altă funcție. Deja aici ești într-o zonă în care te distanțezi de comentariul politic și dictezi ex cathedra conducerii PNL, respectiv lui Crin Antonescu, unde ar trebui de fapt s-o numească pe Ramona Mănescu. Dar jurnalistul Rareș Bogdan nu se oprește aici, ducând argumentația în extreme și încercând să inducă publicului ideea unui conflict deschis între Antonescu și Tăriceanu, care l-ar justifica pe primul să-i provoace celui de-al doilea un prejudiciu cât mai mare.

"Dacă muta cu Tăriceanu, Crin Antonescu dovedea că ştie şah pentru că dădea satisfacţie taberei adversarilor săi din PNL şi îi oferea şansa lui Tăriceanu să se dovedească incompetent ca manager la cel mai dificil minister din Guvernul României la această oră. Şansele ca Tăriceanu să fi avut o prestaţie bună la Transporturi în situaţia dată erau aproape minime, iar Antonescu îşi pregătea oastea liberală în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor dând satisfacţie şi adversarilor săi din partid."

Ce, oare, îl îndreptățește pe Rareș Bogdan, aparent un jurnalist fără partipriuri în interiorul PNL, să speculeze pe marginea unui conflict imaginar de acest tip? Chiar dacă cei doi liberali aflați în centrul discuției au avut și în trecut un diferend de opinii, nimic nu ne îndreptățește să credem – până la dovada contrarie - că amândoi sunt la fel de preocupați și urmăresc cu tenacitate doar interesele partidului. Cel puțin până acum, atât Antonescu cât și Tăriceanu au dat dovadă de tactul și diplomația necesară și au renunțat la escaladarea unui conflict cu tentă personală când a venit vorba de interesele partidului pe termen lung. Și chiar dacă am admite speculația lui Rareș Bogdan, ce l-ar face pe Tăriceanu să accepte onoarea unei funcții diminutive, după portofoliul de premier al României, în condițiile unui minister dificil?

Dar să revenim la cazul Ramonei Mănescu, care deși ”rămâne o doamnă cu o prestație bună între europarlamentarii României” reușește totuși să-i stea în gât jurnalistului pentru simplul motiv că este soția lui Rareș Mănescu și prietena declarată a Dacianei Sârbu, devenind astfel exponenta unei orientări care reprezintă ”o problemă foarte gravă este că în politica românească reînvie dinastiile, reînvie familiile. Din păcate, nu vorbim de marile familii de la început de secol XIX sau la început de secol XX, nu vorbim nici de Brătieni, nici de Duca”. Or, ceea ce ignoră jurnalistul, deși nu ar trebui, este că acele familii, pe care domnia sa le ridică pe un piedestal atât de înalt, au fost până la urmă tot familiile unor oameni normali, obișnuiți. Ca și contemporanii menționați de jurnalist, aceștia și-au avut detractorii lor în presa vremii, ba chiar mai virulenți decât Rareș Bogdan. Dacă acesta dorește cu orice preț să devină portavocea unei perspective edulcorate asupra istoriei României, e problema domniei sale. Dar ar trebui să dea dovadă de o minimă imparțialitate și să admită că linia de demarcație dintre ”familiile” de atunci și ”familiile” de acum nu este atât de clar trasată cum ar vrea domnia sa să ne facă să credem. Și unii, și alții sunt parte a constructului politic liberal...