Răspunsul PSD după ce Orban a spus că „Dăncilă e pe post de mobilă”

| 07 mai, 13:39

Printr-o declarație de presă semnată de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, social-democrații reacționează dur la declarațiile făcute, la sfârșitul săptămânii trecute, de liderul PNL, Ludovic Orban.

„Este incalificabil limbajul de tip mahala, ca al unui fost şef de cadre de pe vremea lui Ceauşescu, ce venea beat la serviciu în fiecare dimineaţă şi înjura pe toată lumea”, spune Ștefănescu, deranjat de descrierile făcute de președintele liberal premierului Viorica Dăncilă, ministrului de Interne, Carmen Dan, și șefului PSD, Liviu Dragnea.

„Este absolut şocant şi inacceptabil modul în care a ajuns Ludovic Orban să se exprime în spaţiul public atunci când vorbeşte despre PSD. Este incalificabil limbajul de tip mahala, ca al unui fost şef de cadre de pe vremea lui Ceauşescu, ce venea beat la serviciu în fiecare dimineaţă şi înjura pe toată lumea. Chiar dacă eşti şantajat cu dosare de statul paralel, chiar dacă te terorizează sistemul să spui lucruri pe care nu le gândeşti şi chiar dacă urăşti PSD atât de mult, nu ai dreptul să te exprimi astfel în politică. Pentru că oricât ai încerca să faci pe plac noilor stăpâni, pe motiv că dârdâi de frica lor, tot nu poţi utiliza atâtea jigniri, calomnii şi injurii în spaţiul public, mai ales când pretinzi că eşti şef de partid politic”, arată Codrin Ștefănescu.

Secretarul general adjunct al PSD susține că „este impardonabil şi total inacceptabil” modul în care Ludovic Orban s-a referit la președintele PSD și la membrii Guvernului Dăncilă.

„Este impardonabil şi total inacceptabil să te exprimi la adresa colegilor mei din PSD în aceşti termeni: «premierul este o profesoară de lucru manual»; ministrul de Interne este «o biată secretară de şcoală din Videle»; «ministrului Economiei i se spunea Debilul»; «Dragnea este paranoic şi nu suportă decât oameni mai proşti decât el»; «Dăncilă e pe post de mobilă»; «în ministere sunt oameni luaţi de la coada vacii»; «toate scroafele suite în copac, populează administraţia» etc. Este absolut ruşinos şi aberant la ce nivel mizer coboară Ludovic Orban dialogul şi critica, în politica românească”, spune Codrin Ștefănescu.

Social-democratul încheie declarația de presă arătând că este „monstruos” faptul că PNL, un partid cu o istorie de peste 140 de ani, „admite să aibă ca preşedinte un astfel de personaj care devine pe zi ce trece tot mai toxic”.

Aflat la Tulcea la sfârșitul săptămânii trecute, Ludovic Orban a criticat în termeni foarte duri Guvernul Dăncilă și pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Nu cred că a existat după Revoluție atâta prostie în Guvern. Cum să pui premier profesoară de lucru manual, ministrul de Interne - măcar o punea pe cealaltă că aia a fost secretară la şcoala din Videle, ministrul Economiei să te uiţi ce diferenţă are între școală și facultate, i se spunea Debilul, asta era porecla lui, să îl pui la Economie, este ceva de noaptea minţii. Dragnea este paranoic, nu suportă decât oameni mai proşti decât el. Dacă îi spune unul la ureche că Fifor vrea să îi ia locul, îl execută instant. A distrus orice logică de numire. Nu mai conetază criteriile de competenţă, cât de prost să fii, dacă asculţi poruncile lui Dragnea, eşti bun pentru orice poziţie în România”, a declarat Orban.

Președintele PNL s-a referit și la ultimul interviu acordat de premierul Viorica Dăncilă unei televiziuni. „Dăncilă e pe post de mobilă. Cred că şi jandarmul ce o păzește are mai multă putere. (...) Nici măcar în interviul regizat în care exista sufleor ca la teatru (...), nici măcar aşa nu au fost în stare să o împiedice să facă iarăşi nişte gafe”, a mai spus Orban.

Cât despre aparatul administrativ, liderul liberal a arătat că sunt „160 și ceva de agenții care se calcă în picioare” și că funcțiile sunt „populate” de „beizadele” și „incompetenți”. „Avem deconcentrate în agricultură - seminţe, zootehnice, e ceva de noaptea minţii. În condiţiile în care avem criză pe piaţa forţei de muncă, investitori care vor să investească în România nu iau decizia pentru că nu este mână de lucru calificată. Şi noi ne permitem să ţinem beizadelele plantate de PSD şi ALDE şi toate celelalte partide, şi incompetenţii, toţi oamenii luaţi de la coada vacii, toate scroafele suite în copac, care populează administraţia şi care şi-au bătut joc de adevăraţii funcţionari care au încercat să facă o carieră în adminstraţie bazată pe profesionalism”, a spus Orban.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ