Răsturnare de situație. Un bărbat care a violat-o pe Luiza Melencu după ce fata a fost răpită de Gheorghe Dincă a fost reținu
Un bărbat de 46 de ani, acuzat de violarea Luizei Melencu după ce aceasta a fost răpită de Gheoghe Dincă, a fost reţinut miercuri, a anunţat Giorgiana Hosu, procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, că mama Luizei Melencu va fi primită, vineri, de un consilier prezidenţial.
”Cu puţin timp în urma, procurorii DIICOT - Structura Centrală au reţinut un inculpat acuzat de săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Inculpatul, în vârstă de 46 ani a intrat în atenţia DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta. În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul DINCĂ GHEORGHE a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima Melencu Mihaela Luiza, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism”, anunţă DIICOT.
Bărbatul, care era un apropiat al lui Dincă şi care era folosit la muncile din gospodărie, i-a solicit lui Dincă să îi permită să aibă realţii sexuale cu adolescenta.
”La explicaţiile oferite de către inculpatul Dincă Gheorghe în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreţine relaţii sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu Melencu Mihaela Luiza. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord. Astfel, în aceeaşi zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheorghe, prin constrângere manifestată prin violenţă fizică şi verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”, potrivit DIICOT.
Bărbatul reţinut miercuri este fără ocupaţie, fără pregătire, consumator de băuturi alcoolice, necăsătorit şi fără copii.
”Aş dori să fac o subliniere foarte importantă pentru a evita speculaţiile şi anume că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT.
De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participaţie la comiterea infracţiunilor reţinute deja în sarcina inculpatului Dincă Gheorghe. Cu alte cuvinte, inculpatul reţinut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gheorghe Dincă. Inculpatul va fi prezentat instanţei de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia”, a precizat Hossu, potrivit News.ro.
Ea a subliniat că procurorii DIICOT nu au ignorat nici o ipoteză de anchetă, au fost verificate toate variantele de lucru şi că dosarul va fi finalizat până la sfârşitul acestui an.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x