Rata de absorbție a fondurilor europene a ajuns la 19%

| 07 iul, 2013

Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie, după ce România a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a încă 135 de milioane de euro prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport).

Astfel, valoarea totală a fondurilor solicitate Comisiei pentru rambursare prin intermediul POS Transport este de peste 655 de milioane de euro. "Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operaţionale ajunge astfel la aproximativ 3,7 miliarde de euro în prezent, un avans substanţial, care ne ajută să acoperim riscul de dezangajare automată a fondurilor europene", a declarat într-un comunicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

La începutul lunii februarie, Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, iar rata de absorbţie curentă a ajuns la 16,62% în prezent pe acest program. La sfârşitul lunii aprilie, Comisia a reluat plăţile pentru Programul Operaţional Regional, iar rata de absorbţie curentă la nivelul acestui program a ajuns la aproape 33%.

Suma rambursată României de către Comisia Europeana este de aproximativ trei miliarde de euro, nivel care reprezintă 15,30% din fondurile alocate de Uniunea Europeană.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ