INS: Numărul tinerilor şomeri este în creştere în al doilea trimestru al anului

| 25 sep, 12:14

Şomajul a crescut în al doilea trimestru al anului cu 5,4%, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă fiind de 65,2%, în scădere uşoară faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

"Pandemia COVID19 a afectat piața muncii prin scăderea moderată a populației ocupate și a ratei de ocupare și creșterea numărului de șomeri și a ratei șomajului. Efectele cele mai vizibile se referă însă la creșterea numărului persoanelor ocupate absente de la locul de muncă (persoane ocupate care , deși au un loc de muncă, nu au lucrat nici măcar o oră în cursul săptămânii de referință, fiind în concediu - de diverse tipuri, zile libere, întreruperea temporară a activității pentru diverse motive etc.) ", precizează INS, citat de Digi24.

Conform statisticii oficiale, în T2 2020, rata de ocupare a populației în vârstă de 20 - 64 ani a fost de 70,4%, cu 0,4 puncte procentuale peste țară națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

În acest context, la nivelul perioadelor analizate, populația activă a României era de 8,987 milioane de persoane, dintre care 8,505 milioane de persoane erau ocupate și 482,000 erau șomeri. Totodată, rata de ocupare a tinerilor (grupa de vârstă 15 - 24 ani) a fost de 24,4%.

De asemenea, gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați - 73,6% față de 56,4% în cazul femeilor - și la persoanele din mediul urban (66,1%, comparativ cu 64% în mediul rural).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,5 puncte procentuale (5,6% bărbați față de 5,1% la femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,6 puncte procentuale (5,7% în mediul rural, față de 5,1% în mediul urban).

În același timp, pe grup de vârstă, rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,4%) în rândul tinerilor, cu vârsta între 15 și 24 de ani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ