Război între Palate, pe Facebook! Dăncilă, "TAG" lui Iohannis: Când puneți în aplicare decizia CCR?

| 04 oct, 10:04

Viorica Dăncilă a recurs la o comunicare inedită pe rețeaua de socializare: l-a „tăguit” pe Klaus Iohannis. Premierul îl somează, din nou, pe Facebook, pe șeful statului în legătură cu numirea miniștrilor interimari.

Viorica Dăncilă apelează la o nouă metodă pentru a-l trage de mânecă pe Klaus Iohannis.

Preşedintele PSD afirmă că Iohannis a încălcat şi azi Constituţia, prin faptul că nu a pus în aplicare decizia CCR care îl obligă să o elibereze din funcţie pe Ana Birchall şi să numească miniştrii interimari propuşi.

Premierul îl somează pe președinte să respecte decizia Curții Constituționale, astfel că a recurs la o metodă sigură de a-i atrage atenția: „Facebook Tag”.

Probabil că Viorica Dăncilă a mizat pe faptul că, prin Facebook Tag, președintele Klaus Iohannis primește o notificare și i se publică pe „peretele” paginii sale de Facebook un link către postarea sa.

În mesajul postat pe Facebook, Viorica Dăncilă scrie:

„Încă o zi de încălcare a Constituției de către președinte.

Domnule Klaus Iohannis, o țară întreagă așteaptă să vă faceți treaba. Și nici măcar nu v-am cerut să vă sacrificați weekend-ul. Când puneți în aplicare decizia Curții Constituționale?”

În dreptul numelui lui Klaus Iohannis, „tăguit”, apare link-ul care direcționează automat, printr-un simplu click, în profilul de Facebook al președintelui.

Curtea Constituțională a admis parțial, prin Decizia nr. 504 din 18 septembrie 2019, conflictul dintre premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial, şeful statului este obligat ca "de îndată" să revoce miniștrii demiși de Dăncilă, să numească interimarii și să motiveze refuzul numirii noilor miniștri.

Motivarea a fost publicată joi în Monitorul Oficial (nr. 801, din 3 octombrie 2019).

CCR arată, în motivarea deciziei luate în septembrie că există în continuare un conflict juridic de natură constituțională între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis, șeful statului fiind obligat să emită decretul de revocare a ministrului Justiției, Ana Birchall.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ