Răzvan Lucescu va antrena în continuare Petrolul Ploieşti
Antrenorul Răzvan Lucescu va continua la echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, în urma discuţiilor purtate joi cu oficialii clubului, potrivit site-ului oficial al grupării.
''La prima conferinţă de presă avută la instalarea mea, am spus că am semnat pe un an şi trei luni, urmând ca la sfârşitul sezonului să avem o discuţie în privinţa continuării mele la Petrolul. Astăzi, am avut o întâlnire în urma căreia am decis să mergem înainte. A fost o perioadă dificilă, intensă, interesantă, cu provocări. Din punct de vedere profesional, mi se pare firesc să continui cu entuziasm şi pasiune munca începută în urmă cu două luni şi jumătate. Sunt convins că împreună cu acest grup de jucători putem face lucruri frumoase, să facem lumea să vină cu plăcere la stadion, să ne susţină şi să obţinem rezultate care să ne facă fericiţi'', a declarat Răzvan Lucescu pentru site-ul oficial al clubului.
Petrolul a încheiat campionatul pe locul al treilea, acelaşi ca şi în sezonul precedent, ratând in extremis calificarea în finala Cupei României, pe care a cucerit-o în stagiunea trecută.