Reacția lui Klaus Iohannis la declarația adoptată de Parlament: „Poate fi considerată o formă de presiune”

Aleșii au adoptat cu 203 voturi „pentru” și 94 „împotrivă” proiectul de Declaraţie a Parlamentului, formulat de către Călin Popescu Tăriceanu. În acest document preşedintele Klaus Iohannis este acuzat de „abuz de drept” şi de „uzurpare” a dreptului Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, ca urmare a sesizării depuse la CCR privind OUG 13. De asemenea, în cadrul aceluiaşi document este criticat şi Consiliul Suprem al Magistraturii, care este acuzat că ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

„Declarația politică adoptată astăzi de Parlamentul României, (...) deși clamează rolul Parlamentului în arhitectura instituțională a statului român, în fapt se constituie într-un semnal îngrijorător cu privire la perspectiva pe care Parlamentul o are asupra modului în care el se relaționează cu celelalte autorități și instituții ale statului, precum și cu societatea civilă,” arată președintele

„Luând ca pretext un act normativ al Guvernului adoptat în absența oricărei delegări legislative din partea Parlamentului și puternic contestat de societatea civilă, invocând o decizie a Curții Constituționale a cărei motivare nu este cunoscută încă, declarația politică a Parlamentului afectează însuși principiul cooperării loiale dintre instituțiile statului”, se mai arată în comunicat.

Mai mult, „(...) pozițiile exprimate de Președintele României sunt departe de a fi „păreri", cu atât mai puțin „particulare sau parțiale" și se concretizează în acțiuni și acte menite să realizeze rolul reprezentativ al Președintelui României. (...) Declarația politică adoptată astăzi de Parlament poate fi considerată o formă de presiune”, arată președintele.

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Declarația politică adoptată astăzi de Parlamentul României – a cărei analiză detaliată din punct de vedere juridic pune sub semnul întrebării rigoarea conceptelor și argumentelor – deși clamează rolul Parlamentului în arhitectura instituțională a statului român, în fapt se constituie într-un semnal îngrijorător cu privire la perspectiva pe care Parlamentul o are asupra modului în care el se relaționează cu celelalte autorități și instituții ale statului, precum și cu societatea civilă.

Luând ca pretext un act normativ al Guvernului adoptat în absența oricărei delegări legislative din partea Parlamentului și puternic contestat de societatea civilă, invocând o decizie a Curții Constituționale a cărei motivare nu este cunoscută încă, declarația politică a Parlamentului afectează însuși principiul cooperării loiale dintre instituțiile statului, fundamentat și dezvoltat constant în jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Adecvarea Parlamentului la realitatea societății românești contemporane implică mai mult decât simpla afirmare a faptului că „autoritatea sa legislativă este unică și indivizibilă”, că el „beneficiază de un drept exclusiv de a trage Guvernul la răspundere”, că este „singurul reprezentant constituțional al întregii societăți” sau că „opinia structurată și legală a societății românești este exprimată în mod legitim și cu exclusivitate numai de Parlament” ori că „Parlamentul asigură legătura constituțională între Președinte și societate”.

Deteriorarea imaginii publice a Parlamentului și scăderea încrederii cetățenilor în autoritatea care astăzi își reafirmă „supremația politică față de toate celelalte instituții publice” nu își va găsi soluția prin transferul de responsabilitate asupra Președintelui României, CSM, sau asupra altor „agenții ale statului de ordin judiciar sau ținând de sfera siguranței naționale” ori, în ultimă instanță, asupra cetățenilor care îndrăznesc să se exprime liber împotriva unor acțiuni care pun în pericol statul de drept și valori ale democrației. Impresia Parlamentului că ar fi o instituție „redusă la condiția de spectator al unor decizii politice” ar putea fi schimbată prin asumarea unor dezbateri autentice și transparente, printr-un act de legiferare responsabil și previzibil în interesul general al societății, printr-un control eficient asupra executivului în ansamblul său, și nu limitat doar la întrebări și interpelări adresate membrilor Guvernului.

Constituția României stabilește că Președintele României este ales direct de cetățeni. El are legitimitate și reprezentativitate egale cu ale Parlamentului și, ca atare, Președintele României nu devine „prin efectul Constituției, exterior societății”, ci, dimpotrivă, atunci când se manifestă, Președintele României exprimă interese ale societății. Așa cum a constatat și Curtea Constituțională, o elocventă ilustrare a faptului că Președintele României este obligat să aibă un rol activ și că prezența sa în viața politică nu se poate rezuma la un exercițiu simbolic sau protocolar, rezultă din dispozițiile articolului 80 din Constituție, care consacră rolul șefului statului de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercitând funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate. Prin urmare, pozițiile exprimate de Președintele României sunt departe de a fi „păreri”, cu atât mai puțin „particulare sau parțiale” și se concretizează în acțiuni și acte menite să realizeze rolul reprezentativ al Președintelui României.

Legea fundamentală a consacrat un principiu esențial pentru conduita tuturor autorităților și a tuturor cetățenilor, anume acela ca „nimeni nu este mai presus de lege”. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, autoritățile publice, inclusiv cele reprezentative la nivel național - Parlamentul și Președintele României - sunt ținute să respecte cadrul constituțional existent. Pe de altă parte, aceasta înseamnă că nicio autoritate publică nu poate limita prerogativele celorlalte. În măsura în care „judecățile Președintelui României, ale CSM și ale reprezentanților Ministerului Public” sunt calificate drept „neconstituționale și inacceptabile”, Declarația politică adoptată astăzi de Parlament poate fi considerată o formă de presiune. Astfel, sesizarea Curții Constituționale de către Președintele României sau de Consiliul Superior al Magistraturii ar deveni discutabilă, iar anchetarea și judecarea faptelor de corupție s-ar transforma în acțiuni contestabile. Însăși Curtea Constituțională ar trebui să reflecteze serios ori de câte ori ar avea de soluționat o cauză în care implicat ar fi și Parlamentul, de vreme ce acesta evaluează constituționalitatea acțiunilor și deciziilor altor autorități publice.

Constituția României a construit un sistem în cadrul căruia autonomia instituțională este echilibrată prin colaborarea reciprocă și cooperarea loială a instituțiilor fundamentale ale statului. Luând act de Declarația politică adoptată de Parlament, Președintele României va continua să își exercite toate atribuțiile constituționale în beneficiul poporului român, unic titular al suveranității naționale.”