Reacția lui Liviu Dragnea la „Proiectul Cioloș”
Președintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că românii au nevoie de fapte din „viața reală” și a calificat platforma de principii anunțată joi de premierul Dacian Cioloș la Digi24 ca fiind una „de reflecții”, lipsită de elemente concrete. „Asta trebuie să facem? Teatru?”, a comentat liderul social-democrat.
„Dacă trebuie să câștig alegerile cu PSD-ul mințind, mai bine pierd. (...) Dacă tot ăștia vor câștiga pe aceste minciuni, ne merităm soarta. (...) Eu nu vin în fața românilor de la balcon, când vine Romeo jos, să-i spun: Astea sunt reflecțiile mele, dacă voi le susțineți, vă susțin și eu. Asta trebuie să facem? Teatru? Cu teatrul ăsta în 26 de ani de zile noi nu avem o autostradă care să traverseze România. Acolo suntem. Capitalul românesc este făcut zob de către cine? De multinaționale. A spus cineva care este competiția dintre producătorii de carne de pui cu nemții, ungurii și polonezii, că ai noștri sunt cu apa la gură? Hai să vedem ce e în viața reală! Fermierul pune pe masă reflecțiile lui Cioloș și mai știu eu care analist de la PNL?", a comentat Dragnea, joi seară, la un post de televiziune, relatează Agerpres.
Premierul Cioloș a anunțat joi, la Digi24 că, în perioada următoare, va prezenta public o platformă de principii, valori și proiecte care vor reflecta experiența din lunile de guvernare, o platformă care poate reprezenta o bază de discuții în perioada electorală cu partidele care spun că îl susțin ca premier.
„Dincolo de ceea ce afirmă PNL și USR acum, e important să avem o discuție pe niște principii, pe niște valori, pe niște teme mari pe care și eu cred că trebuie să lucrăm în perioada imediat următoare și apoi cetățenii trebuie lăsați să decidă dacă aceste principii, teme pot face obiectul unui program de guvernare. (...) Îmi propun ca în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele pe care le-am început și care, din punctul meu de vedere, ar putea fi continuate și în măsura în care va exista o susținere a acestor proiecte... Nu un program de guvernare, programul de guvernare este apanajul partidelor care participă la alegeri, dar cu o astfel de platformă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experiența pe care am acumulat-o în acești ani, și să spun așa, legământul pe care l-aș lăsa pentru perioada următoare, cu asta da, pot să contribui la dezbaterea ce va avea loc în perioada următoare", a declarat Dacian Cioloș la Digi24.