Reacția lui Tăriceanu, după creşterea ROBOR: Slavă Domnului, nu am credite în lei
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că ”Slavă Domnului” nu are niciun credit în lei, în contextul în care indicele ROBOR a crescut la 1,46%, dar că empatizează cu cei care au credite, pe care îi înţelege foarte bine.
”Eu personal, ca persoană fizică, Slavă Domnului, nu am credite. Slavă Domnului, că orice credit e o presiune, ai o datorie pe care trebuie să o plăteşti, dar vă spun că în viaţa mea ca întreprinzător am avut foarte multe nopţi de nesomn, pentru că am gajat cu bunurile proprii, ca întreprinzător, creditele pe care le-a luat societatea mea şi nu e simplu să ştii că dacă apare un accident poţi să rămâi fără casã, fără nimic şi te trezeşti pornind de la zero. Empatizez cu cei care au credite şi îi înţeleg foarte bine”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiind întrebat dacă are credite în lei.
El a negat că indicele ROBOR a crescut pentru că Guvernul a cerut în avans dividendele companiilor de stat.
”Nu are nicio legătură chestiunea asta. (...) Am o experienţă economică care îmi dă dreptul să afirm, fără niciun fel de ezitare, că orice acţionar, privat sau de stat, are dreptul să îşi încaseze dividendele. E un drept care nu poate să fie pus sub semnul întrebării. Dacă statul doreşte să-şi încaseze dividendele şi este criticat, atunci ar trebui să criticaţi şi companiile private care fac acelaşi lucru. Dacă nu criticăm companiile private pentru cã nu avem dreptul, logic, că e o logicã strâmbă, atunci vă spun că aceeaşi logică strâmbă funcţionează şi în cazul statului. Statul are dreptul să îşi încaseze dividendele ca orice alt acţionar”, a adăugat Tăriceanu.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 1,46%, faţă de nivelul de 1,25% înregistrat cu o zi înainte, conform informaţiilor BNR.
De asemenea, indicele ROBOR la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 1,57%, de la 1,35% cât a fost cotat pe 27 septembrie.
La începutul lunii septembrie, ROBOR la trei luni era cotat la 0,92%, iar la începutului acestui an la 0,87%.
Robor reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de BNR.